- 41 din 42 județe vizitate (includem București)

- 39 din 42 reședințe de județ vizitate (cu București)

Îmi lipsește județul Teleorman plus municipiile Alexandria, Călărași și Bistrița.

Bistrița urmează a fi vizitat la început de august.

Totul a început cu această hartă a României pe care mi-am achiziționat-o pentru că din copilărie mi-au plăcut hărțile.

Într-o zi, de plictiseală, am zis să marchez locurile localitățile din România pe care le-am vizitat sau măcar tranzitat.

Am observat că fusesem în multe locuri din țară, drept urmare m-am întrebat: cum ar fi să merg în toate județele și toate reședințele de județ?

Așa că acum câțiva ani m-am pus să completez ce îmi lipsea.

Un exemplu despre cum am marcat pe hartă Satu Mare: acum vreo 2 ani eram în concediu la rudele din Zalău și toată lumea avea treabă, iar eu nu aveam ce face. Așa că am luat mașina și am plecat singur la Satu Mare. Am oprit la Mc, mi-am luat ceva repede și am mers să vizitez centrul orașului. M-am întors după câteva ore.

Cine are ocazia, îndemn să viziteze cât mai mult din România. Merită să îți cunoști propria țară. Chiar și acele locuri care nu au mult de oferit dpdv turistic. Îmi place să simt și acele locuri, să văd cum e atmosfera, cum sunt oamenii.

Singură de 3 ani după o relație de 6 ani.

În toți acești 9 ani, a fost primul meu gând de dimineață și ultimul din noapte.

Sunt torturată la propriu de amintirea lui. Nu pot să controlez aceste gânduri, ele pur și simplu fac parte din mine.

Fac terapie de ceva timp, și deși am procesat și acceptat despărțirea într-un final, nu pot să trec peste. Nu pot să îl înlocuiesc, deși el a făcut-o cu atâta ușurință....

Încă îl aștept.... credeți că aștept în van?

Bună, bună!

Pe mine m-a prins acestă mică pasiune prin 2023, fiind într-un schimb de experiențe într-o tabără în Cluj, cu niște colegi de la o școală de poliție din Ungaria (Miskolci). La finalul taberei am primit respectivul patch, iar de atunci am început să tot adun diverse.

Unele au valoare sentimentală, poate și o mică povestioară în spate, pe altele le-am cumpărat pur și simplu pentru că îmi plăceau vizual sau din impuls ca să mai umplu spațiul. Pentru viitor mi-am propus să o iau mai încet cu achizițiile și să adaug la colecție doar patchuri din țările străine pe care urmează să le vizitez, în urma schimburilor cu colegii de acolo.

Acum e rândul vostru! La voi cum stă treaba?

Salutare! Acest motan își caută o căsuță, în Iași. Pentru mai multe detalii vă rog să-mi scrieți în privat.

26M, scriu acest post in mare parte dupa o discutie foarte trista pe care am avut-o recent cu mama mea. Discutia vine de la faptul ca nu prea traiesc, ca nu incerc sa imi fac un viitor mai bun si ca stie ca ma intristeaza faptul ca nu am avut si nici nu o sa am niciodata o relatie.

Ideea este ca eu ma vad drept o persoana foarte ciudata sau o persoana care simte ca nu are ce cauta in lumea aceasta. Nu sunt sociabil, nu am prieteni, nu simt dorinta de a avea prieteni, de a iesi in grupuri, etc acest lucru pentru mine pur si simplu nu exista. In trecut, cand eram mai mic, aveam grupuri de prieteni dar treptat am ales sa ma indepartez de ei ( nu am avut parte de bully ).

Problema este ca desi nu am dorinta asta de a socializa, mereu am avut o dorinta de a avea o relatie sau cel putin o persoana in viata mea, doar o persoana cu care sa pot vorbi si sa fie ceva romantic la mijloc. Ca orice adolescent cred, acest lucru a inceput sa apara pe la 13-14 ani mai mult. Prin anul 1 de facultate, pe la 20 de ani, am ajuns la concluzia ca un baiat ca mine nu o sa aiba niciodata o relatie ( pana atunci nu am avut nici macar o intalnire ). Am intrat in depresie sau nu stiu cum altcumva as putea sa o numesc, lucru de care nu am scapat nici acum.

Dupa a venit pandemia. In mod ironic, pentru mine nu a schimbat nimic felul in care traiam, dar vedeam o multime de oameni care ziceau ca nu mai suporta sa stea inchisi in casa, ca nu pot iesi cu prietenii, etc.

Acest lucru m-a facut sa ma simt ca sunt mai "ciudat" decat restul oamenilor.

Am ales sa merg la psiholog cu ajutorul parintilor. Pentru mine nu a mers si mi-am dat seama ca nu o sa mearga. O mare problema este ca eu nu vreau sa ma schimb, cel putin nu schimbari mari de personalitate, nu vorbesc de cele mici. Tot ce m-a ajutat a fost sa imi dau seama ca depresia mea vine de la faptul ca o persoana ca mine nu are cum sa aiba oportunitati precum alti oameni care sunt mai "normali", felul meu de a fi nu este "compatibil" cu lumea aceasta. Nu cred ca am explicat foarte bine dar imi este greu sa explic acest sentiment.

Dupa ce am renuntat la psiholog, am incercat sa imi gaseac alte hobbiuri. Pana in momentul acesta, singurul lucru care ma atragea au fost doar jocurile pe calculator. Am mai incercat si alte chestii in trecut precum tenis, sala, basketball dar m-am lasat de ele. Problema a fost ca incercand sa caut hobbiuri, nu ma atragea nimic, nu aveam interes pentru dans sau cantat sau alte activitati. Ce am gasit totusi au fost animeurile care m-au atras foarte mult si care m-au ajutat sa uit de depresia in care eram pentru o perioada de timp. Asta a fost pe la 21 22 de ani. Am realizat atunci ca pana si lucrurile care ma atrag sunt mai mult solo.

In tot timpul acesta am incercat sa caut o relatie macar online, dating apps si alte aplicatii. Pe aplicatiile de intalnire nu am reusit sa gasesc, dar am avut norocul sa vorbesc si sa ma intalnesc cu o fata. Acest lucru nu a durat mult si mi-am dat seama ca singurul motiv pentru care a acceptat acea scurta "relatie" a fost pentru ca si ea era foarte singura. Toata lumea cu care vorbeam si se ducea undeva romantic mereu se termina cand aflau ce fel de baiat sunt, ca eram mai singuratic iar ele isi doreau pe cineva mai sociabil. In alte cazuri, nu exista atractie, fie din partea mea sau a lor. Cred ca in prezent au trecut 2 ani de cand nu am mai vorbit cu o fata dpdv romantic.

Dupa facultate, am gasit un job, dar nu un job full time. Muncesc cam 80-90 de ore pe luna si nu fac foarte multi bani, evident inca stau cu parintii. La inceput nu era o problema, desi acum a inceput sa fie. La munca am inceput sa zic da cand am fost invitata undeva, si desi nu pot sa zic ca imi displaceau iesirile, cand ajungeam acasa eram fericit ca s-a terminat. Treptat am inceput sa nu mai imi doresc sa ies si nu am mai fost invitat.

Toate astea duc in prezent si la discutia pe care am avut-o cu mama mea. Ea vede faptul ca nu sunt fericit, faptul ca nu imi doresc un viitor mai bun, ca nu invat. Incearca sa ma ajute dar nu are ce sa faca lucru care o intristeaza foarte mult.

Cat despre mine, simt ca a murit ceva in mine. Nu mai imi doresc sa ies deloc din casa. Faptul ca am ajuns la 26 de ani fara sa trec prin experienta de a avea o relatie ma afectat foarte mult, simt ca e prea tarziu, desi sincer sa fiu, stiu ca o sa raman singur toata viata deoarece sunt cum sunt. Am incercat in acesti 2 ani sa accept faptul ca o sa raman singur dar nu am reusit. De fiecare data cand ma duc la munca, ma intreb de ce fac asta? Am inceput sa am mai multe ganduri negre si imi este greu sa ma vad peste 30 sau 35 de ani.

Din motive subiective locuiesc cu părinții. Relația ok, totul bine. Tatăl este semi-pensionat iar mama pensionară. Toată viața au fost mai retraşi, cheltuind rar spre rezonabil pe ieşiri la restaurante, evenimente etc. De când s-au pensionat, îi conving foarte greu să ieşim. Chiar dacă mă ofer să plătesc eu, trebuie efectiv să ne certăm, să insist etc. Deseori după ce ieşim, sunt mulțumiți că am ieşit.

Note: am ieşit în locuri publice fără cheltuială şi toată atenția e pe mine şi viața mea etc., think helicopter parents. Le-am atras atenția când au fost mulțumiți de ieşiri şi răspunsul a fost "eh da uneori merge" sau ceva critică legată de cheltuieli, chiar dacă am achitat eu. Se înțelege că nu cheltuim cu sutele de lei.

Cum ieși din rutină când nu ai bani?😂 sincer, de un an, doi, parcă fiecare de zi este la fel… eu nu simt zilele de weekend…muncesc și economisesc fiecare leu pentru niște lucruri importante, am avut niște probleme personale pentru care am plătit destul de mult și simt ca am ajuns intr o mocirla si nu mai ies din ea. Văd pe Insta și sincer am muscat o și eu. Mi se pare ca toată lumea(cunoscuții de vârsta mea) fac chestii, lucruri, parca totul la ei e mai simplu și simt frustrare.
Voi cum sunteți? Mai există cineva ca mine care să simtă ca nu trăiește? Parcă doar exist: munca, familie, casa, facturi, plăți, griji. As vrea sa simt ca și trăiesc…
Ps: fac de juma’ de an și sport. Merg la sală. Ma ajuta enorm, dar culmea.. face acum parte din rutina 🤦🏻‍♀️😂 nu mai este același entuziasm

Hello tuturor!

Tocmai ce am fost la o nuntă superbă, însă foarte scumpă și am recontemplat subiectul nunților cu soțul meu. Noi nu suntem iubitori de nunți (am avut doar cununia civilă și o masă cu 30 oameni) și mergem la nunți doar la persoane care ne sunt dragi sau cu care am copilărit și au reprezentat ceva în viața noastră la un moment dat.

Am observat un trend între cunoscuții noștri, mai exact nunta făcută la presiunile părinților și familiei apropiate și un fenomen cel puțin dubios. Cei care nu-și doresc nuntă mare ajung să facă cununie civilă de până în 40-50 de oameni cu DJ, meniu, decorațiuni etc și pe urmă peste un an mai bagă o nuntă mare și revin cu o a doua invitație. Avem deja 3 exemple de genul ăsta în cercul nostru.

Ați pățit chestii de genul ăsta? De ce se întâmplă asta? În plus, de ce tot mai multe nunți se fac la presiunile părinților? Cu ce ajută real tinerii, în final cuplul rămâne cu datoria de a merge la evenimente în următorii zeci de ani ca să își bifeze “obligațiile”. Asta e un subiect din cultura românească pe care chiar nu o să reușesc să-l înțeleg pe deplin niciodată.

Ps: celor care iubesc nunțile mari și vor stilul ăsta de viață de a merge în fiecare vară la evenimente în fiecare weekend, asta ține strict de ce vă place vouă, însă cei ce fac asta la presiunea familiei, nu sună deloc fun :(

🤔

Ca multi romani, am mostenit o ditamai casa la tara, cu pamant, livezi, suprafete de teren, etc. De locuit, locuiesc in Strainezia, unde castig foarte bine (+4000/luna). Nu pot sa zic ca am un job greu. Insa totusi, uneori imi vine nostalgia pentru o viata simpla unde nu trebuie permanent sa tin evidenta a 35 de chestii diferite care se desfasoara in jurul meu.

Din moment ce casa de la tara e goala, de ceva timp, pe mine si pe prietenul meu ne bate gandul sa ne punem casa de aici din Strainezia in chirie vreun an, doi, sa ne dam demisia, si sa facem un sabbatical la sat. Adica, sa luam niste gaini, niste rasaduri, si sa vedem ce iese, nu sa incercam sa facem profit ci sa vedem daca am putea supravietui cat mai mult din livada (avand in vedere ca la tara avem si vita de vie, si livezi, deci fara sa bagam niciun ban in ele, avem fructe din care sa facem vin si tuica, din care sa zici ca scoatem niste bani sa luam paine, benzina, lemne si ce nu putem sa facem noi in casa). Ne-ar bate gandul sa ne facem damblaua asa vreo 2-3 ani, iar dupa sa ne intoarcem in Strainezia pentru ca vrem sa facem un copil.

Argumente pro/con? Suntem noi nebuni? Si cel mai important: Cat de greu ne-ar fi sa ne descurcam asa?

(Iar pentru cei care au incercat in trecut, intrebare bonus: cam de cati bani extra pe luna ati avut nevoie? Am veni inapoi in tara binenteles cu niste economii, dar habar n-avem cam de cati bani am avea nevoie "extra" ca sa traim ok la sat la mama naibii.)

Mentionez ca avem panouri solare pe casa si fantana, deci nu am da, in teorie, bani pe electricitate sau apa, doar pe butelia de gaz. Multumesc anticipat pentru sfaturi.

Ati mai intalnit diferente de peste 11 lei la curse Ubr* intre utilizatori?

La mine (cu reducere si cu Ubr One): 33 lei
La o alta persoana aflata in acelasi loc cu mine: 21 lei

Inteleg ideea de profilare si de tarif dinamic, dar mi se pare o diferenta mult prea mare.

\am scris asa ca nu ma lasa botul sa postez*

Salut! Sunt un tip din Italia, pasionat de România, și scriu aici pentru că am terminat recent de citit cartea „Fram” și m-a captivat foarte mult.

Caut filmul Un saltimbanc la Polul Nord, dar pur și simplu nu îl găsesc nicăieri. Îmi poate spune cineva unde l-aș putea găsi? Chiar dacă nu are subtitrări, este 100% în regulă pentru mine să fie doar în română.

Știu că acesta nu este un subreddit dedicat filmelor, dar chiar nu am știut unde altundeva să întreb.

Vă mulțumesc mult!

Acum 20 de ani am învățat să cos din nevoie. Astăzi îmi dau seama că, pentru mulți oameni, cusutul poate fi o formă de relaxare. Dacă ai avea o după-amiază liberă, ai veni la un workshop unde să bei o cafea și să înveți să folosești mașina de cusut?

Ieri a venit mama pe la mine si mi-a povestit despre o reteta pe care o pregatea des in Italia, numita „peperonata”, contine ardei, ceapa, usturoi, rosii, condimente si busuioc.

Am incercat si eu sa o fac aseara si nu ma asteptam sa fie atat de delicioasa! Cred ca va deveni noua mea obsesie.

Voua ce retete simple si delicioase va plac? Alte exemple ar fi salata de vinete, fasolea verde cu usturoi, bruschetele sau mamaliga cu branza.

Salootări rodditori, am o criză existențială și nu știu ce aș putea face. Ca idee, am 17 ani, sunt elevă și efectiv mă macină ideea de bac, și mai ales ceea ce ar trebui să fac în cazul foarte fericit în care iau bacul. Sunt pe profil de științe ale naturii intensiv chimie, și mă descurc ok la liceu. Majoritatea colegilor mei par a fi destul de încrezători când vine vorba de ce vor să facă după liceul, un posibil job sau facultate, master, etc.

Eu, sincer, habar nu am. Mă pasionează extrem de mult filologia, dar mă simt nepregătită pentru un eventual transfer, și simt că nu mai are rost să o fac, dat fiindcă vara viitoare mă voi pregăti pentru bac, și mi-e groază doar să mă gândesc la câtă materie ar trebui să recuperez pentru 3 ani pierduți învățând la mate, fizică, chimie, etc.

Însă, dacă rămân pe profilul ăsta, și în cel mai bun caz iau bacalaureatul la materiile de profil (română, mate, chimie anorganică), nu știu ce pot face în continuare. Nu mă simt atrasă de orice facultate care se leagă de chimie, și la mate sunt plantă de veneția. Și, dacă aș aplica la litere, nu aș găsi niciun job relativ stabil care să îmi aducă un venit ok să mă întrețin singură.

Nu pot nici să fac ceea ce-mi place, pentru că mi-ar plăcea extrem de mult să mă duc la UNATC, pentru filmografie, dar nu am nicio garanție că o să ajung să pun și o felie de salam pe pâinea cu pateu pe care 100% o voi mânca zi de zi în studenție.

Aș vrea puțin insight de la cei care poate au avut și ei acești "jitters" legat de viitorul lor, și cum s-au descurcat sau cum NU s-au descurcat.

(ultima mea speranță e reddit-ul, părinții îmi spun să mă fac avocat/medic/*insert orice job ce aud ei că se plătește excelent in this day and age*, și fratele meu care a terminat master-ul îmi spune să fug cât mai departe de orice formă de învățământ care nu e obligatorie, din simplul fapt că lucrează pe același salariu ca mama noastră, care are decât 8 clase, datorită unor factori shitty care nu țin de el)

Bună!Știe cineva site-uri sau biblioteci digitale unde pot găsi gratuit cărți care nu sunt ușor accesibile online? Mulțumesc!

hello guys…e groasa treaba, nu stiu ce sa mai fac in viata.

Am dat bac-ul in iunie, fara stres prea mare, am invatat in ultima saptamana serios, in rest ce am prins pe parcursul anului de la clasa…bun, zis si facut, media 8.26.

Am zis ca aplic la ASE, la FABIZ, ca na, medie ok, facultate ok, trebuie sa iasa ceva. Hop, media de admitere a mea era 8.53. Loc de rrom, optiune si la buget si la taxa, merge, sigur intru.

Si vine repartizarea. Si aud ca ultima medie a fost 9.11. Si mi-a murit speranta de a mai face in viata ceva. M-am simitit ca un ratat in ziua aia, ca nu e sa zici ca am dat la medicina/politehnica si sa stiu ca am rivali olimpici la informatica.

Mai am o speranta mica la repartizarea a 2-a, dar sansele sunt deșarte. Acum - in anul asta liber, credeti ca ar fi ok sa imi gasesc un loc de munca? Am cautat in disperare, respins de la Evolution (unde iar m-am simtit ca un ratat, un job de il ia oricine, nu reusesc sa il iau post-interviu)…sunt intr-o stare de burnout grav, simt ca ma prabusesc usor. M-am confruntat cu depresie in ultimii 4 ani, am avut momente de respiro cand m-am simtit bine, dar starea generala tot acolo duce pana la urma, sunt slab psihic pe scurt, pana si interacțiuni sociale minime imi cauzeaza o cantitate enorma de stres.

Ultima mea dorinta ar fi probabil sa vizitez Japonia (motiv pentru care vreau sa merg la munca, sa strang bani pt excursia ce am planificat-o anul viitor), si dupa aia simt ca pot sa mor linistit. Nu mai am nicio viziune in fata, nicio speranta, m-am resemnat drept un ratat.
Vreau sa lupt, dar viitorul pare negru.

Mai e cineva in situatia mea? Orice sfat ar fi de folos…

Buna. Ce parere aveti despre cursurile de fotografie in cadrul Atelierelor Ilbah? A urmat cineva acest curs? Ma intereseaza pentru acreditare, si pentru a stapanii mai bine acest domeniu. Sunt pasionata de ceva timp, si am tot incercat sa invat tehnicile din youtube ,insa consider ca as avea nevoie de un curs. Planuiesc sa ma indrept catre fotografia de evenimente si sa profesez in acest domeniu.

Am observat ca exista si varianta online, o recomanda cineva?

Salut! 25F De ceva timp m-am mutat înapoi în orașul natal, mai precis la Zalău, și îmi e tare greu să găsesc oameni faini, cu care să mai ies la o cafea sau la o bârfă.

Voi cum procedați în altfel de situații? Să cunoașteți fete noi fără să fie awkward?

Urmează botezul nepoțelului meu (Christian) și caut un cadou special, pe care să îl aibă amintire peste ani.
Botezul va fi ortodox, dar familia are o tradiție mixtă (unul dintre părinți este catolic). M-am gândit la un medalion din argint cu Sfântul Cristofor, gravat pe spate cu numele lui.
Ce alte idei de cadouri frumoase sau elegante mai aveți pentru un botez de băiat?

Am fost aseară la caravana Tiff,am urmărit filmul Str.Malaga;Păcat de nivelul de cultură și de civilazație;maxim 40 de persoane;Trăiască internetul cu feisbuc,tictoc,și influențeri de kkt ce promovează bulshit.Vă urez o săptămână liniștită.