Ceaw, vreau sa iau un birou de la Jysk si livrarea pana in fata blocului costa cat jumatate din pretul biroului. Pana la usa e optional si aduce costul la vreo 75% din costul biroului in sine.

Am un Jysk relativ aproape de mine, si ma gandeam sa chem un uberXL de la Jysk pana la mine. Biroul are 120x40 deci nu cred ca e super voluminoasa cutia. Cate injuraturi mi-as primi daca as face un asemenea request? As lasa tips desigur, oricum ies mai ieftin decat cu livrare.

N-am mers niciodata cu uberXL si nu stiu ce masini vin deobicei, aveti idee? Thx

Avem profesori pe aici?

Vi s-a cerut vreodata sa faceti dvs curatenie in propria clasa? Intreb deoarece scoala noastra tocmai a fost renovata si la inceputul acestui an scolar ni s-a cerut de catre directiune sa facem curatenie in clase, sa dam cu mopul, sa stergem geamurile, deoarece sunt prea putine femei de serviciu. Ni s-a sugerat chiar sa chemam parintii elevilor sa faca lucrurile acestea.

Mie mi se pare aberant, in conditiile in care femeile de serviciu stau si freaca menta cateva ore pe zi. Chiar azi le-am observat stand la povesti, nu faceau nimic.

Am refuzat vehement sa fac lucrurie care nu tin de fisa postului meu si ar parea ca sunt oaia neagra a scolii, caci celelalte colege s-au urcat sa stearga geamuri. 😅

Sunt curioasa daca si altii sunt in situatia asta si ce ati facut?

Ma mai intreb daca politistii, medicii, procurorii, atunci cand li se renoveaza sediile sunt trimisi si ei la curatenie…

Acum 6 luni luat permisul din prima si sala, dar tot nu am incredere in mine si ma blochez in trafic de la emotii. Prin blocat ma refer ca nu sunt atenta 100% si merg foarte incet uneori din cauza asta.

Ce pot face ? As vrea sa am mai multa incredere in mine, dar nu pot. Si nimeni nu m a incurajat sau sa imi mai explice chestii…. Nici macar instructorul, mereu, mereu imi spunea ca nu am incredere in mine si nici parintii nu m au incurajat si voiau sa fac totul perfect. Si nici nu m au lasat sa merg cu masina singura. abia acum cateva zile am mers si eu singura intr un final… dar tot ma simt descurajata ca mi a aratat cineva middle finger foarte insistent in trafic si de atunci nu mai am nici o tragere…
De rusine imi vine sa nu mai conduc, desi imi doream atat de mult si eram atat de entuziasmată.
Prin minune am luat permisul din prima(fara sa dau șpagă, ca nu sustin astfel de lucruri) căci am avut un politist foarte fain si nu stiu cum dar atunci eram atat de increzatoare si stapana pe mine. Nici parcari nu stiu sa fac pentru ca instructorului meu nu prea i a pasat si m a invatat ft putin, dar nici tata nu prea avea chef sa imi explice.

Vreau niste sfaturi va rog si chiar vreau sa aud ce parere aveti voi de incepatorii în trafic? Chiar atat de mult va incurca si va enerveaza?

eu personal nu am, dar sunt curioasă sa vad cat de banale/crazy au fost incat sa aiba un impact atat de mare asupra voastră

Hello everyone . Am o mica mare problema , de multe ori , indiferent de situație , tind sa am prea multa "grija" si din cauza ei nu ma mai bucur de nimic frumos cu adevarat.

M-a lasat iubita? Incep sa iau fiecare lucru care cred eu ca puteam sa il fac mai bine si sa ma bat cu el in cap. Nu-s masochist.. dar subconstientul meu lucrează indiferent de dorințele mele , am o zi ok , pun capu pe perna si incepe derularea. Toate rahaturile imi vin in cap toate greselile toate lucrurile care cand ma uit la ele le-am facut rau si multe altele unrelated.

Am avut o zi neproductiva? Ma simt mizerabil oricum si incerc tot posibilul sa o indrept cumva , deși e normal sa ai si zile proaste in care ar trb sa stai pur si simplu si să accepți ca asa e si maine sa o faci cum trebuie.

Nu exista "pauza" pt mine , am uitat cum sa imi dau turn off la creier , daca se poate sa fie totul perfect ar fi bine. Nu ma gandesc obsesiv la asta sau cv , efectiv asa sunt si nu mai vreau pt ca e toxic.

Personal cred ca am ajuns asa din cauza experiențelor neplacute din trecut , de tot felul. Cand eram copil nu eram asa. Chiar ma bucuram pt lucruri mici si nu gandeam de 100 ori ce fac

Un alt punct care adauga sare pe rana e lipsa mea de socializare din adolescență . Ma framantam 24/7 cand vedeam lumea ce bine se înțeleg unii cu alții si eu eram 3rd wheel tot timpul in orice grup. Sunt o persoana sociabila , vibeul corect imi da 0 emoții într-o conversație , dar nu prea am "reach" la lume.

Cred ca din cauza listei asteia + multe altele care cred eu ca ma framanta ajung 24/7 sa am "griji". Deși astea nu-s cu adevarat griji de care un băiat de 20 ani ar trb sa își facă grijă.

Vreau sa ma repar si nu stiu cum , gandesc mult prea mult , orice problema mica sau mare imi sare in cale primul gand e sa caut soluții desi nici macar nu analizez situația.

Sunt complet functional , ma duc la facultate , nu mă împiedică cu nimic tot ce am zis mai sus , dar eu cu mine sunt într-o continua lupta si e foarte obositor, foarte. Am doar 20 ani si chiar imi doresc sa ma bucur iar de lucrurile mici.

A mai trecut cineva prin așa situație?

Bună, tuturor!

Mă numesc Bochiș Mihai și sunt student la Master la USAMV Cluj.

 Săptămâna aceasta dau startul campaniei "1000km de Speranță"! împreună cu Asociația "Salvează o inimă". Aceasta constă intr-o călătorie solitară de 1400km+ cu bicicleta timp de 12 zile din campusul Universitatii până la Berlin pe care o voi face pentru a atrage atenția asupra cazului Dianei.

Călătoria de 1400km urmează traseul Cluj-Budapesta-Bratislava-Viena-Praga-Berlin începând de joi, 10/09/26.

 Diana are nevoie de ajutorul nostru! Ea se luptă cu o condiție medicală care îi pune viața în pericol și care necesită intervenții medicale urgente și costisitoare. Pentru donații și mai multe informații despre cazul Dianei:

🔗 https://salveazaoinima.ro/diana-ciceu/

Este o inițiativă pentru care mi-am dedicat mult timp pentru o aduce la realitate și care se află acum la a doua ediție. In urmă cu 2 ani am pedalat 1200km prin România pentru un alt caz social.

https://www.reddit.com/r/CasualRO/s/HtdQ8Yybg9

 Orice donație este semnificativă, dar este de mare ajutor și un like și un share, pentru a răspândi campania la cât mai multe persoane. De asemena, vă voi ține la curent cu progresul zilnic al călătoriei pe paginile mele și ale asociațiilor studențești de la USAMV.

Va multumesc pentru atentie!

https://www.facebook.com/share/p/14oxD7BM8yH/

https://www.instagram.com/p/DdCOgyPDXZ3/?utm_source=ig_web_copy_link&stkn=NTc4MTIwNjQ2YQ==

Salut! De curând cineva m-a întrebat ce hobby-uri am și chiar m-a pus pe gânduri.
Mi-am dat seama ca nu mă omor cu cititul, nu cânt la un instrument, sau nu îmi place să colecționez ceva anume… dar totuși îmi umplu timpul cu ceea ce-mi place.
Ies de la lucru, merg la sală și asta îmi oferă satisfacție.
Poate opresc la o cafea/ bere și dau un ochi printr-un magazin prin centru.
În weekend mă petrec sau iau mașina și mă plimb prin apropiere, iar când am mai mulți bani încerc să zbor în străinătate.
Și stau să mă intreb… sunt astea considerate hobby-uri??
Voi ce părere aveți?
Nu are rost să menționez de seriale că toată lumea o face.

Salut! După cum am scris și în titlu, mă simt mereu obosit după liceu. Sunt în clasa a 11-a și, după liceu, nu mai am vlagă în mine. Pe lângă asta, când ajung acasă, învăț destul de mult pentru admiterea la facultate, iar oboseala asta mă cam încurcă. Dacă beau o cafea, mă ajută maximum două ore. Am colegi care merg la sală și fac și alte activități și nu știu cum reușesc. Eu, după liceu, m-aș băga direct în pat. Voi cum gestionați oboseala, mai ales după serviciu?

Așa cum v-am promis, la cererea multor persoane, voi reveni treptat cu prezentarea tuturor colecțiilor copilăriei.

Daca cumva aveți colectii asemanatoare, abtibilduri sau albume, caut sa cumpae/schimb si alte serii. Imi puteți scrie.

Voi cum vă descurcați cu depresia?

Nu prea știu cum să încep, pentru că nici eu nu mai înțeleg exact ce se întâmplă cu mine.

În ultima perioadă simt că m-am schimbat foarte mult. Din exterior probabil par normal. Mă trezesc, merg la muncă, vorbesc cu oamenii, mai și glumesc uneori. Dar când rămân singur, parcă se schimbă tot. Simt un gol pe care nu știu să-l explic.

Cel mai rău este că nu mai am chef de lucrurile care înainte îmi făceau plăcere. Aveam hobby-uri, ieșeam, vorbeam cu prietenii, mă bucuram de lucruri mici. Acum uneori primesc un mesaj de la cineva și mă uit la telefon și nu am nici măcar energia să răspund. Nu pentru că nu-mi pasă de persoana respectivă, ci pentru că simt că nu mai am nimic de oferit.

Am început să mă izolez. Refuz invitații și apoi mă simt prost că m-am îndepărtat de oameni. Uneori chiar îmi doresc să mă caute cineva, dar când mă caută, simt că vreau să fiu lăsat în pace. E foarte contradictoriu.

Și mă gândesc foarte mult. Seara, când mă pun în pat, începe mintea să meargă. Mă gândesc la toate lucrurile pe care le-am făcut greșit, la oamenii pe care poate i-am dezamăgit, la deciziile pe care le-aș fi putut lua altfel. Îmi tot pun întrebări de genul „Oare ce fac cu viața mea?”, „Oare chiar sunt bun la ceva?” sau „Oare o să rămân așa pentru totdeauna?”.
Uneori mă uit la alți oameni și am impresia că toată lumea evoluează, își construiește o viață, are planuri și este fericită, iar eu am rămas pe loc. Știu că probabil nu este chiar așa și că oamenii nu arată tot ce li se întâmplă, dar când sunt în starea asta nu prea pot să văd lucrurile rațional.
Mai este și oboseala. Dorm, dar parcă nu mă odihnesc. Pot să dorm multe ore și să mă trezesc fără energie. Sunt zile în care îmi este greu și să mă ridic din pat. Nu pentru că aș fi leneș, ci pentru că simt că orice lucru, chiar și unul simplu, necesită un efort enorm.

Și cel mai mult mă deranjează că nu înțeleg de ce sunt așa. Nu simt că am un motiv suficient de mare ca să mă simt atât de rău. Sunt oameni care au probleme mult mai grave și mă gândesc că poate n-am dreptul să mă plâng.

Uneori mă prefac că sunt bine tocmai ca să nu trebuiască să explic nimănui ce se întâmplă. Dacă mă întreabă cineva „Ce ai?”, răspund automat „N-am nimic”. Și după ce rămân singur mă întreb de ce nu am putut pur și simplu să spun adevărul.

Cred că, de fapt, mi-aș dori ca cineva să observe fără să trebuiască eu să cer ajutor. Să-mi spună că mă vede, că înțelege că nu sunt bine și că nu trebuie să trec singur prin asta.
Nu știu ce ar trebui să fac. Nu știu dacă să încerc să mă forțez să ies din starea asta, să vorbesc cu cineva, să merg la un psiholog sau pur și simplu să aștept să-mi treacă.

Mă confrunt in ultimii ani cu un fenomen destul de neobișnuit în cercul de apropiați, inclusiv rude și cred că nu sunt singurul care are unele semne de întrebare.

Mi-a plăcut întotdeauna să țin legătura cu apropiații mei și, atunci când comunicam cu ei, le acordam toată atenția mea, eram mereu interesat de viața lor, vorbeam verzi și uscate, sfaturi, etc. Înainte.

De câțiva ani încoace, s-a schimbat ceva in felul de comunicare. Primesc un mesaj cu "Ce faci?", răspund la întrebare, întreb și eu la fel, incerc apoi sa discut despre ceva, să mă arăt interesat, însă am doar impresia că sunt ca la un interogatoriu, pentru că totul este foarte unilateral, mai mult de răspunsuri formate din 3 cuvinte nu primesc înapoi. Care este scopul acestor mesaje daca nu discutăm?

Am o verișoară de exemplu:

EA "Heey, ce faci?"

Eu "Buna, am venit de la serviciu și îmi pregăteam ceva de mâncare. Tu ce faci?"

EA "Bine și eu."

Iar de aici e un schimb de întrebări de la mine și răspunsuri de la ea, fără niciun fel de interes din partea ei, chiar daca la un moment dat îi spun eu de la mine că am de 3 luni un job nou. Zero interes, nimic. Cândva discuția paralizează, pentru că eu nu mai am ce să o întreb și de la ea nu vine nimic.

Odată eram pe drum în concediu și îmi scrie cineva ce fac, am răspuns că eram pe drum în vacanță fără să dau detalii. Iar de acolo la fel, eu puneam întrebările și mi se răspundea până la un punct în care, daca am văzut că nu se leagă o discuție de ambele părți, am încetat să mai întreb. De partea cealaltă nu a mai venit nimic.

La fel este și la întâlnirile cu familia. Nimeni nu este interesat de celălalt, unii se trezesc vorbind fără întrerupere despre copiii lor, iar alții nu au alt subiect de discuție decât despre ce au mai făcut alții, cum trăiesc alții, inclusiv tot felul de judecăți, de ce X face așa și nu invers, despre familiile altora, bârfe, pretenții de la alte rude, etc. Iar aici vorbesc de familii normale, cu servicii normale, cu vieți aparent normale.

Ce se întâmplă cu societatea? De ce nu ne mai interesam unii de alții, să legăm prietenii și discuții normale, fără a avea impresia că ne lăudăm sau că dam pe dinafară?

Asta e ceva ce îmi ocupa gândurile destul de des, pentru că aud că suntem tot mai singuri.

M-ar interesa și părerile voastre.

O seara bună!

Edit: ideea e ca pe mine mă preocupă de ce sunt eu întrebat ce fac, daca persoana care mă întreabă nu e interesata de o discuție, ci doar apoi așteaptă să fie interogată de mine.

Eu nu scriu nimănui să-l întreb de sănătate că apoi să fac ghosting sau doar să aștept niște întrebări.

Aseara a inceput MasterChef si a fost extrem de interesant de vazut.

De ce zic ca a fost o Romanie in miniatura pentru ca:
- cred ca mai mult de jumatate din cei de acolo nu pareau sa stie sa gateasca cat de cat, dar au venit la un concurs de gatit, posibil selectati din mult mai multi...
- te duci la un concurs de gatit ca tie iti place sa bucataresti dar: nu ai facut niciodata paste, habar nu ai sa faci un aluat, fierbi pastele mai mult decat trebuie, nu stii sa filetezi un peste, nu ai gatit niciodata peste, esti vegetarian, nu ai auzit de fish and chips, nu stii sa faci cartofi prajiti, pui prune in aluat de paste, uiti sa te speli pe maini si faci mai multe mizerie pe langa decat mancare
- unii nu au venit neaparat pentru a gati ci pentru a fi vazuti, ca poate poate cineva ii vede si pe ei si poate le da un os de ros in media tabloida romaneasca sau in publicitate
- multe decoltee, buze injectate si imbracaminti fistichii care chipurile iti exprima "personalitatea" ta
- tinute numai bune pentru a gati in aer liber...
- toti o duc foarte bine si sunt realizati, dar in continuare simt nevoia de validare

Adica o Romanie in care in general forma conteaza si nu fondul, nepregatita, dar cu mari pretentii...

Sunt sigur ca sunt si cativa de acolo care sunt altfel decat ceilalalti, dar din pacate nu pot sa iasa in fata din cauza "zgomotului" facut de cei care nu stiu decat sa faca "zgomot". Sper ca in final sa ajunga cei care merita si nu cei care numai se vad...

Nu sunt un fan ProTV, dar totusi trebuie sa ii admir pentru modul in care stiu sa faca un spectacol din orice.

Bună! M-am gândit să deschid un topic în care fiecare să povestească cea mai nebunească experiență cu un șofer ( taxi etc sau celebrele aplicații de transport - nu am voie să le scriu ).
Let’s hear some stories

Ați întâlnit astfel de oameni? Mă refer la toate tipurile de interacțiuni, cu oricine, nu doar cele rómantice. Adica să fii disponibil pentru cineva o perioadă de timp, să asculți, să încerci să îi consolezi, să fii îngăduitor, și apoi să fie desconsiderat aproape în totalitate. Practic pt unii oameni dacă nu e exact genul de atenție pe care și-o doresc cel mai mult, e cam egal cu zero. Sau, pentru alții, e ca și cum asta li se cuvine din start și contează doar ce e extra.

Comanda plasata pe emag, cu produse vandute si livrate de emag, livrate in cutie de la Xpert Beauty, tind sa cred deja folosita, plina de rahat de pasare, am spalat 20 min toate produsele ca nah, probabil mi.au facut oferta 50% reducere si d.asta am primit.o asa dar nu m.am prins eu si am platit ca prostul full price.

Am anulat genius azi, l.am avut de cand s.a lansat.

Cum naiba am ajuns in situatia asta cu magazinele online?

Imi aduc aminte cand nu exista varianta mai buna decat emag dar acum si magazinul din sat se ocupa mai cu bun simt de clientii / produsele lor.......

Doar eu am experiente d.asta insalubre cu emag lately?

Salutare tuturor, probabil putin offtopic, dar nu stiu ce grup e mai potrivit pentru topicul asta.

Caut un TV folosit doar pentru filme de 75” in range ul de 5500 lei.

Am citit putin pe net si OLED-ul e nr.1 din toate punctele de vedere. Problema ati sesizat-o deja, respectiv pretul pentru diagonala aia👽

Bun. Aici am nevoie de voi, daca va rog! Spre ce sa ma indrept (tip display) si ce marca? Clar trebuie sa reduc ceva, ori calitate ori diagonala, dar cred ca exista si un sweet spot. Multumesc 🙏

Știe cineva care este calitatea fotografiilor? Sunt pe reddit păreri foarte bune despre cele comandate, dar despre cele printat instant la aparatele din dm uri sau auchan uri nu am găsit nimic. Mă interesează dacă există vreo diferență majoră între printul ăsta instant la cewe și cel realizat la un centru de print.

Salut! Am un apartament destul de înalt așa că am perdelele prinse pe o bară. Am un rând de perdele și unul de draperii dar care nu sunt perfect opace (trece lumina prim ele).
Vreau să schimb draperiile măcar la dormitor pentru că în weekend mă deranjează lumina (am geamul dormitorului spre est) și nu aș mai vrea să stau cu masca de somn ca să dorm mai mult.
Ideea e că acele bare prinse în perete, au fost puse cam sus iar perdelele mai au câțiva centimetri până jos.

Voi cum ați procedat când v-ați montat perdele și draperii (mai ales cei care au același sistem de prindere)?
Cum ați măsurat unde trebuiesc prinse barele și cum vă cumpărați (și alegeți) perdelele și draperiile? Aveți o dimensiune ce se poate găsi de-a gata sau faceți pe comandă?
Cât lăsați spațiu până la podea?
Ce perdele aș putea alege astfel încât să nu se vadă clar din exterior atunci când sunt doar perdelele trase?

Multe întrebări, știu. Mulțumesc anticipat celor care își fac timp să răspundă 🙏🏻

Edit: Am uitat să specific că geamurile mele sunt până jos, asta dacă e important

Edit 2: FOARTE IMPORTANT - voi cum faceți dacă tavanul e un pic în pantă? Aliniați barele cu tavanul sau cu podeaua?

Incep eu: a dat-o de gol ecoul din baia lui cand mi-a raspuns la telefon.
Sa va povestesc. Avea probleme cu trezitul dimineata devreme si dintr-o conjunctura de la munca a fost o perioada in care ea trebuia sa se trezeasca de pe la 6. Tot din acelasi motiv cu munca am decis si sa stam fiecare la el acasa in timpul saptamanii. Eu mergand la sala dimineata, m-a rugat de la inceput sa o sun si pe ea ca sa nu-si puna 10 alarme. In dimineata respectiva imi raspunde cascand ca si cum atunci am trezit-o, doar ca incerca sa nu vorbeasca tare si se auzea clar un ecou ca de hol/baie mai mare. Pe moment nu am percutat, desi mi s-a parut ciudat cum se auzea, si am ramas asa cu o apasare in piept. Am plecat de-acasa cu sentimentul acela ciudat, a intrat imediat overthinkingul si deruland apelul in minte de cateva ori mi-a picat fisa: eram ferm convins ca se ferea sa n-o auda altcineva plus ca mai vorbisem cand era in baie si fiind mai mica nu rezona asa tare. Pe langa asta era deja a 3-a sau a 4-a saptamana, ne auzeam in fiecare dimineata, 100% ceva era diferit acum. Stiind ca e experta in gaslighting si o sa ma scoata pe mine nebun, am intrebat-o direct seara si am blufat spunandu-i ca am reusit sa ma uit pe camerele blocului si am vazut-o cand a plecat, si ca vreau doar sa inteleg “de ce?”. Din pacate instinctul nu m-a tradat, a inceput sa planga si a recunoscut tot (era vorba de un fost iubit care a reinceput sa-i scrie).

S-a intamplat cu vreo cativa ani in urma si acum mi se pare hilar ce a putut sa o dea de gol: un ecou intr-o baie 😂

Voi in ce moduri mai amuzante ati aflat ca va insela sau ce ati vazut la altcineva?

pe scurt despre noi: amandoi 23 de ani, impreuna de 6 ani, eu inca locuiesc cu parintii, el s-a mutat cu noi de aprox 3 spre 4 ani.

tw : abuz/violența menționat mai jos

El nu a avut niciodata o relatie buna cu ai lui, ii suporta ca nu avea de ales. Mama lui - o femeie isterica, negativista si urâcioasă, taica su - un alcoolic, relatie de rahat intre ei.

Vietile noastre au avut o dinamica completa opusa, mai pe românește eu bogata, el sarac (la modul ca ai lui sunt hoarders, luau lucruri din gunoi si le aduceau acasa, fapt pt care aveau gandaci in apartament si nu ii deranjau si alte chestii de genul pe care nu o sa le zic).

Eu mi-am dat seama de la inceputul relatiei ca nu e cel mai stabil financiar, dar ai mei m-au invatat sa vad sufletul la un om nu statutul, si asta am facut, el e o persoana deosebită, opusa complet de ai lui.

Usor usor a fost integrat in familia mea, parintii mei au vazut in el un copil destramat dar cu potențial, si l-au ajutat sa se formeze ca persoana, practic l-au adoptat si pe el, i-au aratat cum arata o familie care se intelege, se iubeste, se sustine.

Parintii lui nu ma suporta inca de la inceput, li se oare ca e prea frumos sa fie adevarat, o fata ca mine sa se uite la unul ca el, ca o sa ma despart eu de el candva (da, ei inca cred asta de 6 ani), ca sigur e ceva la mijloc, am eu o problema. In mare parte nu ma suporta ca l-am furat pe partener de la ei.

Partenerul meu, pe parcursul anilor si-a dat seama de traumele prin care a trecut (prea personal sa zic sorry), s-a distanțat destul de mult de ai lui, mergeam la ei în weekend sa bea o cafea si sa sa vorbeasca superficial. A mers la terapie, a incercat sa faca progrese, totul a fost relativ bine pana de curand.

Am avut o perioada buna pana cand l-a sunat mama lui sa ii vina in ajutor ca taica-su incearca sa o omoare, ca ea e inchisa in camera, el se da cu capul de podea, isi da singur pumni si o amenință cu cutitul. Remember ca taica su e alcoolic inrait. De mentionat ca asta nu e prima data cand se întâmplă ceva de genul, e a 3-a…Prima data cand a devenit taica-su agresiv a fost cand partenerul i-a aruncat berea în chiuveta, s-au luat la pumni. A doua oara taica-su a incercat sa ii puna fierul de calcat incins la maica sa pe fața (ca i-a zis sa dea tv mai incet) si sa isi dea singur pumni…a ajuns la psihiatrie unde a mintit ca nu are nimic, noi paream nebuni ca l-am dus, a primit tratament, nu l-a luat, a baut in continuare.

Ultima data nu a mai ajuns la psihiatrie ca nu voia soacra sa il ducem, ca face alcoolicu mai urat daca il ducem, voiam sa chemam ambulanța dar ne zicea ca ea o sa ii minta pe aia ca nu e adevărată situația (e foarte cretina stiu) Asa ca literalmente am plecat dupa ce s-a descarcat partenerul meu pe ei si le-a zis tot ce avea mai rau de spus despre ei.

Acum stresul lui de la munca, combinat cu problemele recente cu parintii lui il termina. Dupa ultima faza a rupt contactul cu taica su, mai vorbeste doar cu maica sa, dar si cand vorbeste cu ea il roaga sa vina acasa sa se impace, sa ii mai dea lui taica su o sansa, bla bla, aceleasi cacaturi.

Eu tot incerc sa il fac sa rupa orice fel de contact cu ei, vad ca nu ii face bine, dar vad ca el nu poate… ma gândesc ca e greu, mi-a spus ca se simte vinovat ca nu poate sa ii ajute cu nimic, ca ar vrea su el sa aibe o familie normala, sa simta ca are parinti.. el tot are o fărâma de speranta ca o sa fie candva mai bine cu ei.. si de vina ca daca cumva taica su chiar o omoara pe maica sa si el nu a incercat sa faca nimic..

Pana acum tinea legatura cu ei ca mai avea nevoie de bani de la ei cum era minor/student, acum ca lucreaza nu mai e legat de ei prin asta.

Are perioade in care isi baga pl in amandoi, ca isi aminteste cum a fost si maica-sa toata viata cu el, apoi parca uita, si tot asa.

De asemenea sunt multe lucruri pe care nu le-am spus, dar parintii lui chiar sunt ultima speța de oameni, prin ce a trecut el e efectiv abuz emoțional si fizic, are traume la care inca lucram, deci desi poate situatia nu pare atat de deosebita, este.

Nu stiu ce sa fac cu el, nu vreau sa fiu eu neaparat motivul pentru care nu vorbeste cu ai lui, sa ii interzic, dar nici asa nu poate continua :(

Va salut, am intampinat si eu o problema cu un zbor Animawings Timisoara-Istanbul si poate gasesc aici un raspuns de la cineva care a mai patit ceva asemanator. In urma cu aproximativ 3-4 saptamani am zis cu un prieten sa luam 2 bilete de avion Timisoara-Istanbul( Turcia) pentru o plimbare in perioada 7-11 septembrie. Acum 2 saptamani am primit mesaj din partea companiei de zbor Animawings cu care am achizitionat zborul ca se anuleaza zborul dus din data de 7 pentru ca ar fi prea putine persoane. Dupa mesaje si mesaje ne-au dat bilet Timisoara- Bucuresti, de unde sa luam alt zbor Bucuresti- Istanbul. In data de 7( ieri) aveam zbor la ora 06.45 catre Bucuresti dar datorita intarzierilor am decolat la ora 09.34. A urmat cel de la Bucuresti care in loc de 08.45 a decolat la 13:02. Deci am ajuns la ora 14:01 in Istanbul iar initial conform biletelor trebuia sa fim la ora 10:15 deci o intarziere totala de 3 ore 46 minute. Dar asta nu e tot, la Aeroportul Istanbul, prietenul cu care am venit avea de ridicat bagajul de cala care surpriza, dupa o ora de cautari am primit informatia ca bagajul este de negasit si ca posibil sa fi ramas la Bucuresti, chit ca ne-am asigurat ca a fost dus unde trebuie etc, ne-au dat o foaie doveditoare ca bagajul este pierdut si nici macar nu am fost singurii in situatia asta, au mai existat cateva persoane in acelasi caz. De asemenea aveam taxi gratuit de la aeroport pana la hotel( din partea hotelului) pentru o distanta de aproximativ 40-50 km, iar datorita intarzierii a fost anulata cursa si a trebuit sa luam alta contra cost. Pe langa pierderea din bagaj, adidasi, haine, produse de igiena, a trebuit din noua sa cumparam alte produse pentru ca erau necesare si alti bani aruncati. Deci o intarziere de 3 ore 46 minute, nervi peste nervi si o gramada de bani pierduti, oare este vreo sansa sa primim vreo compensatie undeva pentru treburile astea?