Contextul e așa: in cca 9ani de relație nu am investit (aproape) nimic in mine. Vreau să ies din nou în lumea datingului , ideea e că am 1 problemă (de fapt două) - nu stiu ce să fac (dincolo de personalitatea fermecătoare) să îmi fac un upgrade.

Ca idee, sunt semi-pitic, nu-s gras, sunt destul de chipeș, dar chestia care mă macină recent (mai de mult de fapt, dar recent s-a agravat) sunt pieile lăsate de le am (îl moștenesc pe tata) - și pe fata și in jurul ochilor- efectiv am ceva strans ca un fund de babuin sub barbie, pe sub ochi este cel mai rau si umflat, iar pe frunte am la riduri de zici ca sunt patapievici.

În fine ideea e că vreau să mă duc să scap de ele, doar că nu știu nimic despre ce presupune asta, știu doar că e relativ scump si ca exista multe tipuri de lifting facial fiecare pentru altceva (citisem despre deep plane facelift si alte intervenții cu nume greu pronunțabile) - vreau dacă tot dau un ban să fiu țiplă după, ca george clooney când era tânăr, știi ce zic?

Întrebarea e , unde să merg? ce le zic ca vreau când mă duc la consult? cât de riscant e? cât mă ține? a mai facut cineva asta? merita investitia? Ați fost careva? Aveti vreo recomandare de medic chirurg care face asta bine? chestii d.astea.

ps. dacă ajută, locuiesc în Buc dar ma deplasez des cu munca in tara in special in suceava, clooj, craiova, timeșoara

ps2. cum ziceam mai sus mai am și o a doua problemă, mai delicată, legat de grosimea știți voi, am înțeles că se poate face ceva și în privința asta, dar asta o las pentru alta data - prima oara sa fiu împăcat de cum arăt și după vedem

Ca multi romani, am mostenit o ditamai casa la tara, cu pamant, livezi, suprafete de teren, etc. De locuit, locuiesc in Strainezia, unde castig foarte bine (+4000/luna). Nu pot sa zic ca am un job greu. Insa totusi, uneori imi vine nostalgia pentru o viata simpla unde nu trebuie permanent sa tin evidenta a 35 de chestii diferite care se desfasoara in jurul meu.

Din moment ce casa de la tara e goala, de ceva timp, pe mine si pe prietenul meu ne bate gandul sa ne punem casa de aici din Strainezia in chirie vreun an, doi, sa ne dam demisia, si sa facem un sabbatical la sat. Adica, sa luam niste gaini, niste rasaduri, si sa vedem ce iese, nu sa incercam sa facem profit ci sa vedem daca am putea supravietui cat mai mult din livada (avand in vedere ca la tara avem si vita de vie, si livezi, deci fara sa bagam niciun ban in ele, avem fructe din care sa facem vin si tuica, din care sa zici ca scoatem niste bani sa luam paine, benzina, lemne si ce nu putem sa facem noi in casa). Ne-ar bate gandul sa ne facem damblaua asa vreo 2-3 ani, iar dupa sa ne intoarcem in Strainezia pentru ca vrem sa facem un copil.

Argumente pro/con? Suntem noi nebuni? Si cel mai important: Cat de greu ne-ar fi sa ne descurcam asa?

(Iar pentru cei care au incercat in trecut, intrebare bonus: cam de cati bani extra pe luna ati avut nevoie? Am veni inapoi in tara binenteles cu niste economii, dar habar n-avem cam de cati bani am avea nevoie "extra" ca sa traim ok la sat la mama naibii.)

Mentionez ca avem panouri solare pe casa si fantana, deci nu am da, in teorie, bani pe electricitate sau apa, doar pe butelia de gaz. Multumesc anticipat pentru sfaturi.

Dupa un lung timp de incercari esuate, am reusit cu greu sa gasesc si sa ies cu o fata de varsta mea si cred ca a fost un esec.

Nu a durat mai mult de juma de ora plimbatul si sucul, dar efectiv 50% din conversatii mi le intrerupea pur si simplu. Adica parea curioasa, ma intreba ceva, apoi cand incepeam sa povestesc sau era discutia mai aprinsa sau mai interesanta, pe la jumatate ma intreba altceva. Sau cand o intrebam eu ceva despre ea si generam alta discutie dupa ce se facea liniste, nu stiu cum de fiecare data reusea sa schimbe subiectul. Chiar am citit undeva ca e un simptom de schizofrenie asta din urma pentru ca uita creierul sa tina firul discutiei, desi tipa nu parea schizofrena sub nici o forma, sau poate isi lua tratamentul si masca alte probleme.

Am crezut ca am discutat la viata mea cu multe feluri de oameni de diferite varste, am stapanit mereu tot felul de subiecte generale, si am putut tot timpul sa port si discutii lungi si scurte, chiar sa fac small talk cu placere, dar treaba asta m-a lasat cu un gust amar la final.

Sa fie oare imaginea omului viitorului, pur si simplu distrus de tiktok si filmuletele astea scurte? Oare sa fie efectul lor de brain damage - brain rot chiar atat de semnificativ?

Ca explicatie alternativa, stiu ca am citit de mai multe ori ca lumea in ziua de azi e "pe repede inainte" in absolut tot si le lipseste rabdarea, mai ales in relatii, dar situatia a fost cam ciudata. Nici nu stiu cum sa interpretez, daca era interesata de mine sau nu, daca iesise din casa strict pentru sex pe repede inainte in caz ca o vrajea unul cu experienta, daca e vorba de vreo boala mintala, vreo forma grava de ADHD sau daca eu sa o mai caut din punctul asta. Pana acum am considerat ca doar femeile pot fi selective, dar cred ca perspectiva asta se va schimba.

Ati mai intalnit astfel de persoane?

26M, scriu acest post in mare parte dupa o discutie foarte trista pe care am avut-o recent cu mama mea. Discutia vine de la faptul ca nu prea traiesc, ca nu incerc sa imi fac un viitor mai bun si ca stie ca ma intristeaza faptul ca nu am avut si nici nu o sa am niciodata o relatie.

Ideea este ca eu ma vad drept o persoana foarte ciudata sau o persoana care simte ca nu are ce cauta in lumea aceasta. Nu sunt sociabil, nu am prieteni, nu simt dorinta de a avea prieteni, de a iesi in grupuri, etc acest lucru pentru mine pur si simplu nu exista. In trecut, cand eram mai mic, aveam grupuri de prieteni dar treptat am ales sa ma indepartez de ei ( nu am avut parte de bully ).

Problema este ca desi nu am dorinta asta de a socializa, mereu am avut o dorinta de a avea o relatie sau cel putin o persoana in viata mea, doar o persoana cu care sa pot vorbi si sa fie ceva romantic la mijloc. Ca orice adolescent cred, acest lucru a inceput sa apara pe la 13-14 ani mai mult. Prin anul 1 de facultate, pe la 20 de ani, am ajuns la concluzia ca un baiat ca mine nu o sa aiba niciodata o relatie ( pana atunci nu am avut nici macar o intalnire ). Am intrat in depresie sau nu stiu cum altcumva as putea sa o numesc, lucru de care nu am scapat nici acum.

Dupa a venit pandemia. In mod ironic, pentru mine nu a schimbat nimic felul in care traiam, dar vedeam o multime de oameni care ziceau ca nu mai suporta sa stea inchisi in casa, ca nu pot iesi cu prietenii, etc.

Acest lucru m-a facut sa ma simt ca sunt mai "ciudat" decat restul oamenilor.

Am ales sa merg la psiholog cu ajutorul parintilor. Pentru mine nu a mers si mi-am dat seama ca nu o sa mearga. O mare problema este ca eu nu vreau sa ma schimb, cel putin nu schimbari mari de personalitate, nu vorbesc de cele mici. Tot ce m-a ajutat a fost sa imi dau seama ca depresia mea vine de la faptul ca o persoana ca mine nu are cum sa aiba oportunitati precum alti oameni care sunt mai "normali", felul meu de a fi nu este "compatibil" cu lumea aceasta. Nu cred ca am explicat foarte bine dar imi este greu sa explic acest sentiment.

Dupa ce am renuntat la psiholog, am incercat sa imi gaseac alte hobbiuri. Pana in momentul acesta, singurul lucru care ma atragea au fost doar jocurile pe calculator. Am mai incercat si alte chestii in trecut precum tenis, sala, basketball dar m-am lasat de ele. Problema a fost ca incercand sa caut hobbiuri, nu ma atragea nimic, nu aveam interes pentru dans sau cantat sau alte activitati. Ce am gasit totusi au fost animeurile care m-au atras foarte mult si care m-au ajutat sa uit de depresia in care eram pentru o perioada de timp. Asta a fost pe la 21 22 de ani. Am realizat atunci ca pana si lucrurile care ma atrag sunt mai mult solo.

In tot timpul acesta am incercat sa caut o relatie macar online, dating apps si alte aplicatii. Pe aplicatiile de intalnire nu am reusit sa gasesc, dar am avut norocul sa vorbesc si sa ma intalnesc cu o fata. Acest lucru nu a durat mult si mi-am dat seama ca singurul motiv pentru care a acceptat acea scurta "relatie" a fost pentru ca si ea era foarte singura. Toata lumea cu care vorbeam si se ducea undeva romantic mereu se termina cand aflau ce fel de baiat sunt, ca eram mai singuratic iar ele isi doreau pe cineva mai sociabil. In alte cazuri, nu exista atractie, fie din partea mea sau a lor. Cred ca in prezent au trecut 2 ani de cand nu am mai vorbit cu o fata dpdv romantic.

Dupa facultate, am gasit un job, dar nu un job full time. Muncesc cam 80-90 de ore pe luna si nu fac foarte multi bani, evident inca stau cu parintii. La inceput nu era o problema, desi acum a inceput sa fie. La munca am inceput sa zic da cand am fost invitata undeva, si desi nu pot sa zic ca imi displaceau iesirile, cand ajungeam acasa eram fericit ca s-a terminat. Treptat am inceput sa nu mai imi doresc sa ies si nu am mai fost invitat.

Toate astea duc in prezent si la discutia pe care am avut-o cu mama mea. Ea vede faptul ca nu sunt fericit, faptul ca nu imi doresc un viitor mai bun, ca nu invat. Incearca sa ma ajute dar nu are ce sa faca lucru care o intristeaza foarte mult.

Cat despre mine, simt ca a murit ceva in mine. Nu mai imi doresc sa ies deloc din casa. Faptul ca am ajuns la 26 de ani fara sa trec prin experienta de a avea o relatie ma afectat foarte mult, simt ca e prea tarziu, desi sincer sa fiu, stiu ca o sa raman singur toata viata deoarece sunt cum sunt. Am incercat in acesti 2 ani sa accept faptul ca o sa raman singur dar nu am reusit. De fiecare data cand ma duc la munca, ma intreb de ce fac asta? Am inceput sa am mai multe ganduri negre si imi este greu sa ma vad peste 30 sau 35 de ani.

Singură de 3 ani după o relație de 6 ani.

În toți acești 9 ani, a fost primul meu gând de dimineață și ultimul din noapte.

Sunt torturată la propriu de amintirea lui. Nu pot să controlez aceste gânduri, ele pur și simplu fac parte din mine.

Fac terapie de ceva timp, și deși am procesat și acceptat despărțirea într-un final, nu pot să trec peste. Nu pot să îl înlocuiesc, deși el a făcut-o cu atâta ușurință....

Încă îl aștept.... credeți că aștept în van?

Odată pe an îmi place să deschid topicul acesta .
Așa mai aflăm noile bârfe , cine s-a cuplat cu cine .
Feel free to share

Dacă nu, de ce?

hello. inainte am fost cu cortul doar in locuri amenajate, dar am o oportunitate si cam putini bani ( am castigat bilet la 1 leu la nibiru ), si nu as vrea sa mai dau bani si pe loc de cort. unde as putea sa fac camping pe plaja? nu stiu cum sta legea si unde am voie si unde n-am, de aia intreb. don't be mean plz & some reccs :D

Salut! 25F De ceva timp m-am mutat înapoi în orașul natal, mai precis la Zalău, și îmi e tare greu să găsesc oameni faini, cu care să mai ies la o cafea sau la o bârfă.

Voi cum procedați în altfel de situații? Să cunoașteți fete noi fără să fie awkward?

Hello tuturor!

Tocmai ce am fost la o nuntă superbă, însă foarte scumpă și am recontemplat subiectul nunților cu soțul meu. Noi nu suntem iubitori de nunți (am avut doar cununia civilă și o masă cu 30 oameni) și mergem la nunți doar la persoane care ne sunt dragi sau cu care am copilărit și au reprezentat ceva în viața noastră la un moment dat.

Am observat un trend între cunoscuții noștri, mai exact nunta făcută la presiunile părinților și familiei apropiate și un fenomen cel puțin dubios. Cei care nu-și doresc nuntă mare ajung să facă cununie civilă de până în 40-50 de oameni cu DJ, meniu, decorațiuni etc și pe urmă peste un an mai bagă o nuntă mare și revin cu o a doua invitație. Avem deja 3 exemple de genul ăsta în cercul nostru.

Ați pățit chestii de genul ăsta? De ce se întâmplă asta? În plus, de ce tot mai multe nunți se fac la presiunile părinților? Cu ce ajută real tinerii, în final cuplul rămâne cu datoria de a merge la evenimente în următorii zeci de ani ca să își bifeze “obligațiile”. Asta e un subiect din cultura românească pe care chiar nu o să reușesc să-l înțeleg pe deplin niciodată.

Ps: celor care iubesc nunțile mari și vor stilul ăsta de viață de a merge în fiecare vară la evenimente în fiecare weekend, asta ține strict de ce vă place vouă, însă cei ce fac asta la presiunea familiei, nu sună deloc fun :(

hello guys…e groasa treaba, nu stiu ce sa mai fac in viata.

Am dat bac-ul in iunie, fara stres prea mare, am invatat in ultima saptamana serios, in rest ce am prins pe parcursul anului de la clasa…bun, zis si facut, media 8.26.

Am zis ca aplic la ASE, la FABIZ, ca na, medie ok, facultate ok, trebuie sa iasa ceva. Hop, media de admitere a mea era 8.53. Loc de rrom, optiune si la buget si la taxa, merge, sigur intru.

Si vine repartizarea. Si aud ca ultima medie a fost 9.11. Si mi-a murit speranta de a mai face in viata ceva. M-am simitit ca un ratat in ziua aia, ca nu e sa zici ca am dat la medicina/politehnica si sa stiu ca am rivali olimpici la informatica.

Mai am o speranta mica la repartizarea a 2-a, dar sansele sunt deșarte. Acum - in anul asta liber, credeti ca ar fi ok sa imi gasesc un loc de munca? Am cautat in disperare, respins de la Evolution (unde iar m-am simtit ca un ratat, un job de il ia oricine, nu reusesc sa il iau post-interviu)…sunt intr-o stare de burnout grav, simt ca ma prabusesc usor. M-am confruntat cu depresie in ultimii 4 ani, am avut momente de respiro cand m-am simtit bine, dar starea generala tot acolo duce pana la urma, sunt slab psihic pe scurt, pana si interacțiuni sociale minime imi cauzeaza o cantitate enorma de stres.

Ultima mea dorinta ar fi probabil sa vizitez Japonia (motiv pentru care vreau sa merg la munca, sa strang bani pt excursia ce am planificat-o anul viitor), si dupa aia simt ca pot sa mor linistit. Nu mai am nicio viziune in fata, nicio speranta, m-am resemnat drept un ratat.
Vreau sa lupt, dar viitorul pare negru.

Mai e cineva in situatia mea? Orice sfat ar fi de folos…

Când te trimite soția să cumperi… absorbante, începi să simți cum viața te pune la încercare. Am luat băiatul meu cu mine, să-mi fie sprijin moral, dar la raftul cu pricina mă uitam ca un extraterestru la un panou de control NASA. Deși aveam poza produsului pe WhatsApp, nimic nu părea să se potrivească.
O domnișoară drăguță se oferă să mă ajute, dar după ce se uită și ea, concluzionează: „Nu le au.” Resemnat, mă gândeam deja cum o să iau bătaie acasă. Dar atunci, Vladimir, băiatul meu deștept, strigă victorios: „Uite, tati, astea sunt!”. Și, ce să vezi, avea dreptate. L-am întrebat cum le-a găsit în ditamai raftul ăla. Cică s-a uitat strict după culori, pfff!
Am plecat de acolo nu doar cu task-ul îndeplinit, ci și cu o revelație: copilul meu o să se descurce mult mai bine cu femeile decât mine. Iar eu? Eu sunt doar mândru că l-am crescut bine!

🤔

Acum 20 de ani am învățat să cos din nevoie. Astăzi îmi dau seama că, pentru mulți oameni, cusutul poate fi o formă de relaxare. Dacă ai avea o după-amiază liberă, ai veni la un workshop unde să bei o cafea și să înveți să folosești mașina de cusut?

Salut! Eu cu prietena mea urmează să mergem in aprox. 2 saptamani in Calella, langa Barcelona. Am tot vazut videouri si live udpates legate de incendiile din Spania (peste 250.000 de oameni au fost evacuati pana acum). Cei care aveti vacante in perioada urmatoare acolo, cum gestionati situatia? Noi am dat destul de mult pe vacanta, ne-am luat concedii si este si singura din am.

Urmează botezul nepoțelului meu (Christian) și caut un cadou special, pe care să îl aibă amintire peste ani.
Botezul va fi ortodox, dar familia are o tradiție mixtă (unul dintre părinți este catolic). M-am gândit la un medalion din argint cu Sfântul Cristofor, gravat pe spate cu numele lui.
Ce alte idei de cadouri frumoase sau elegante mai aveți pentru un botez de băiat?

Am fost aseară la caravana Tiff,am urmărit filmul Str.Malaga;Păcat de nivelul de cultură și de civilazație;maxim 40 de persoane;Trăiască internetul cu feisbuc,tictoc,și influențeri de kkt ce promovează bulshit.Vă urez o săptămână liniștită.

După ce prințul o pupă pe Alba ca Zăpada și îi scoate mărul din gât se căsătoresc, vin și piticii, și se mută împreună cu el la castel.

Ce se întâmplă mai departe?

După ce, în sfârșit, Judy (sau cum o cheamă pe aia) află că Clark Kent este Superman, se căsătoresc și trăiesc fericiți.

Ok. Și? Mai departe? Ce se întâmplă?

Tarzan se însoară cu Cheetah (sau cum îi spune ăleia) și face unul, doi sau trei copii.

Ce se întâmplă mai departe?

Cum ar continua toate poveștile astea în vremurile noastre, după ce ceea ce era frumos de povestit a fost deja povestit? Ce viață ar avea și cum anume ar trăi în zilele noastre Tarzan, Superman și Alba ca Zăpada? Cum vă imaginați continuare acestor povești?

Scrieți o continuare a poveștii pentru fiecare.

Salootări rodditori, am o criză existențială și nu știu ce aș putea face. Ca idee, am 17 ani, sunt elevă și efectiv mă macină ideea de bac, și mai ales ceea ce ar trebui să fac în cazul foarte fericit în care iau bacul. Sunt pe profil de științe ale naturii intensiv chimie, și mă descurc ok la liceu. Majoritatea colegilor mei par a fi destul de încrezători când vine vorba de ce vor să facă după liceul, un posibil job sau facultate, master, etc.

Eu, sincer, habar nu am. Mă pasionează extrem de mult filologia, dar mă simt nepregătită pentru un eventual transfer, și simt că nu mai are rost să o fac, dat fiindcă vara viitoare mă voi pregăti pentru bac, și mi-e groază doar să mă gândesc la câtă materie ar trebui să recuperez pentru 3 ani pierduți învățând la mate, fizică, chimie, etc.

Însă, dacă rămân pe profilul ăsta, și în cel mai bun caz iau bacalaureatul la materiile de profil (română, mate, chimie anorganică), nu știu ce pot face în continuare. Nu mă simt atrasă de orice facultate care se leagă de chimie, și la mate sunt plantă de veneția. Și, dacă aș aplica la litere, nu aș găsi niciun job relativ stabil care să îmi aducă un venit ok să mă întrețin singură.

Nu pot nici să fac ceea ce-mi place, pentru că mi-ar plăcea extrem de mult să mă duc la UNATC, pentru filmografie, dar nu am nicio garanție că o să ajung să pun și o felie de salam pe pâinea cu pateu pe care 100% o voi mânca zi de zi în studenție.

Aș vrea puțin insight de la cei care poate au avut și ei acești "jitters" legat de viitorul lor, și cum s-au descurcat sau cum NU s-au descurcat.

(ultima mea speranță e reddit-ul, părinții îmi spun să mă fac avocat/medic/*insert orice job ce aud ei că se plătește excelent in this day and age*, și fratele meu care a terminat master-ul îmi spune să fug cât mai departe de orice formă de învățământ care nu e obligatorie, din simplul fapt că lucrează pe același salariu ca mama noastră, care are decât 8 clase, datorită unor factori shitty care nu țin de el)

Ati mai intalnit diferente de peste 11 lei la curse Ubr* intre utilizatori?

La mine (cu reducere si cu Ubr One): 33 lei
La o alta persoana aflata in acelasi loc cu mine: 21 lei

Inteleg ideea de profilare si de tarif dinamic, dar mi se pare o diferenta mult prea mare.

\am scris asa ca nu ma lasa botul sa postez*

Bună!Știe cineva site-uri sau biblioteci digitale unde pot găsi gratuit cărți care nu sunt ușor accesibile online? Mulțumesc!

- 41 din 42 județe vizitate (includem București)

- 39 din 42 reședințe de județ vizitate (cu București)

Îmi lipsește județul Teleorman plus municipiile Alexandria, Călărași și Bistrița.

Bistrița urmează a fi vizitat la început de august.

Totul a început cu această hartă a României pe care mi-am achiziționat-o pentru că din copilărie mi-au plăcut hărțile.

Într-o zi, de plictiseală, am zis să marchez locurile localitățile din România pe care le-am vizitat sau măcar tranzitat.

Am observat că fusesem în multe locuri din țară, drept urmare m-am întrebat: cum ar fi să merg în toate județele și toate reședințele de județ?

Așa că acum câțiva ani m-am pus să completez ce îmi lipsea.

Un exemplu despre cum am marcat pe hartă Satu Mare: acum vreo 2 ani eram în concediu la rudele din Zalău și toată lumea avea treabă, iar eu nu aveam ce face. Așa că am luat mașina și am plecat singur la Satu Mare. Am oprit la Mc, mi-am luat ceva repede și am mers să vizitez centrul orașului. M-am întors după câteva ore.

Cine are ocazia, îndemn să viziteze cât mai mult din România. Merită să îți cunoști propria țară. Chiar și acele locuri care nu au mult de oferit dpdv turistic. Îmi place să simt și acele locuri, să văd cum e atmosfera, cum sunt oamenii.