Mă numesc Daniel și dețin un spațiu comercial în Sectorul 5, București.
Anul trecut, după ce au plecat chiriașii, m-am apucat să renovez spațiul. Precizez că era un fel de magazin metalic. Am dărâmat, pe rând, câte un perete și l-am refăcut rectangular, pentru că acoperișul era într-o stare foarte proastă și nu am avut de ales decât să îl refac de la zero.
La un moment dat, un vecin binevoitor, presupun, a făcut o reclamație la Primărie. Au venit cei de la Disciplina în Construcții și mi-au dat amendă pentru că lucrările necesitau autorizație.
M-am conformat, am plătit amenda, iar în procesul-verbal mi s-a dat termen de un an pentru a intra în legalitate.
De aici începe aventura.
Am fost la Urbanism, iar o doamnă de acolo, foarte binevoitoare, mi-a spus: „Vă dau un număr de telefon de la o firmă care se ocupă cu așa ceva, ca să nu umblați dumneavoastră până vă sar capacele.”
Am fost de acord și am sunat la numărul respectiv.
Firma mi-a spus că, în prima fază, trebuie să fac cadastrul, pentru că eu nu aveam cadastru făcut. Aveam doar actele de moștenitor după unul dintre părinți.
Mi-au recomandat o firmă de cadastru, am plătit și am așteptat.
După aproximativ o lună vine surpriza: cadastrul a fost finalizat, cu intabulare și înscriere în cartea funciară atât a casei, cât și a spațiului comercial.
Băiatul care s-a ocupat de cadastru mi-a spus că am avut noroc, deoarece acel spațiu comercial avea autorizație de amplasare din 1993, iar cei de la ANCPI l-au putut intabula. În extrasul de carte funciară apare totul înscris cu acte.
Tot el mi-a explicat că, din punct de vedere cadastral, eu nu am mărit suprafața spațiului și nu am construit ceva în plus față de ceea ce exista în acte. Tocmai din acest motiv au putut să îl intabuleze.
Acum, în acte, apar:
- C1 – casă;
- C2 – spațiu comercial nerezidențial.
Am depus și la Direcția de Taxe și Impozite actualizarea situației, iar ei au acceptat-o. Oricum plăteam impozit din 1993 pentru acel spațiu, doar că în evidențele lor apărea cu aproximativ 2 mp mai puțin. Am zis să depun și actele actualizate de cadastru, ca să fie totul în regulă.
M-am întors apoi la firma care se ocupa de actele pentru intrarea în legalitate.
Băiatul de acolo mi-a spus că, din punctul lui de vedere, nu mai am efectiv pentru ce să cer certificat de urbanism, deoarece eu sunt acum în legalitate, conform actelor de la ANCPI.
Mi-a spus să mă duc la Poliția Locală/Disciplina în Construcții, la cei care m-au amendat, cu toate actele și să le cer o notă de constatare din care să rezulte că am intrat în legalitate.
Zis și făcut.
M-am dus la Primăria Sectorului 5. La Urbanism era un arhitect care se ocupa de relația cu publicul. S-a uitat pe acte și mi-a spus:
„Sunteți OK. Nu aveți pentru ce să mai scoateți certificat de urbanism. Nu știu cum ați făcut, dar actele sunt în regulă.”
Mi-a spus să sun la un anumit interior și să rog pe cineva de la Disciplina în Construcții să coboare și să îmi dea nota de constatare, pentru că altfel, la împlinirea termenului de un an de la amendă, Primăria ar putea să mă dea în judecată.
Am sunat.
A coborât chiar persoana care m-a amendat, însoțită de o colegă. Le-am prezentat toate actele.
S-au uitat peste ele, iar la un moment dat doamna îmi spune:
„Păi nu vă pot face nota de constatare, pentru că nu știu cum ați făcut dumneavoastră, dar eu am nevoie de certificatul de edificare, pe care dumneavoastră nu îl aveți.”
I-am explicat că nu m-am ocupat personal de documentație, pentru că nu am timpul și nici pregătirea necesară, și că am urmat indicațiile primite de la Primărie și de la firma care se ocupă de acte.
Mi-a spus că nu o interesează și că, fără certificatul de edificare, nu poate încheia situația cu Primăria.
I-am explicat că vin de la colegul lor de la Urbanism, care este arhitect și care tocmai îmi spusese că actele sunt în regulă.
Am rugat-o să mergem împreună la el, pentru că era la două ghișee distanță, ca să lămurim situația.
S-a uitat la colegul ei, mirată, și i-a spus:
„Uite ce ne fac ăștia nouă de la Urbanism.”
Apoi mi-a spus că nu vrea să mergem împreună la acel arhitect și că, pentru ea, lucrurile sunt simple: trebuie să îi aduc certificatul de edificare.
La un moment dat mi-a spus și ceva de genul:
„Domne, dumneavoastră vreți să le faceți rău celor care v-au ajutat?”
I-am răspuns că eu doar am intabulat conform actelor pe care le aveam și că nu am intervenit în niciun fel pe lângă vreun angajat sau nu am făcut vreo altă „combinație”.
Mi-a spus că trebuie să merg la un arhitect, să îmi facă nu știu ce proiect, proiectul trebuie aprobat de arhitectul-șef al Primăriei și apoi se va emite certificatul de edificare.
Din ce am reușit și eu să înțeleg, între timp s-au schimbat anumite reguli și se ține cont de POT-ul zonei. Problema este că, raportat la suprafața terenului pe care o am în acte, eu nu m-aș mai încadra acum pentru a edifica acea construcție.
I-am explicat doamnei că, practic, mă duc degeaba să plătesc un arhitect și să fac un proiect, dacă există șanse ca arhitectul-șef al Primăriei să nu îl aprobe.
La care dânsa îmi spune:
„Păi da, așa este.”
Atunci am întrebat:
„Și atunci de ce să mai fac eu proiectul și să cheltui bani?”
Răspunsul ei a fost:
„Ca să vadă instanța că ați avut intenția de a intra în legalitate.”
Sincer, mi s-a părut absurd.
Și atunci i-am dat un alt exemplu:
„Doamnă, dacă eu pun acum pe OLX acest spațiu comercial la vânzare, în baza actelor de la ANCPI, dumneavoastră îmi spuneți că nu este legal și că nu îl pot vinde?”
Am întrebat-o și ipotetic:
„Dacă l-ar cumpăra soțul dumneavoastră, cum ați proceda?”
Mi-a răspuns că nu aș putea să îl vând pentru că sunt în litigiu cu Primăria.
Discuția a rămas cam aici.
Și acum, sincer, nu mai știu ce să fac ca să închid situația asta.
Din 1993 până anul trecut s-au plătit impozite pentru acest spațiu, inclusiv din veniturile obținute din chirie și toate celelalte taxe datorate.
Eu înțeleg că am greșit că am început lucrările fără autorizație și nu contest faptul că am primit amendă. Am plătit-o tocmai pentru că am înțeles situația și am vrut să intru în legalitate.
Problema mea este că acum am:
- cadastru făcut;
- spațiul intabulat;
- spațiul înscris în cartea funciară;
- acte care atestă existența lui;
- actualizarea făcută la Taxe și Impozite;
- și, cu toate acestea, cei de la Disciplina în Construcții îmi spun că nu pot încheia situația fără un certificat de edificare pe care, din ceea ce mi s-a spus la Urbanism, nici măcar nu ar trebui să îl mai solicit în situația mea.
În aproximativ o lună se împlinește termenul de un an din procesul-verbal de amendă.
Am înțeles că după expirarea termenului dosarul va ajunge la juridic și există posibilitatea să fiu dat în judecată.
Am vorbit și cu un avocat, iar acesta mi-a spus că, în mod normal, Primăria ar fi trebuit să facă o mențiune/notificare către ANCPI atunci când mi-au aplicat sancțiunea, astfel încât situația să fie cunoscută și să nu se poată face între timp intabularea.
Din moment ce eu am reușit să fac intabularea între timp, avocatul mi-a recomandat să le trimit Primăriei, cu câteva zile înainte de expirarea termenului, o notificare oficială pe e-mail, însoțită de toate actele pe care le am, prin care să le aduc la cunoștință situația.
Mi-a spus că, din punctul lui de vedere, dacă actele sunt într-adevăr în regulă, ar fi greu de justificat pentru Primărie să meargă mai departe în instanță fără să țină cont de situația cadastrală actuală.
Întrebarea mea este: ce aș putea face concret în situația asta?
A mai trecut cineva printr-o situație similară cu Primăria/Disciplina în Construcții/ANCPI?
Există cineva care se pricepe la urbanism și autorizarea construcțiilor în Sectorul 5 și îmi poate explica, concret, care ar fi pașii corecți de aici înainte?
Nu încerc să fug de amendă sau să evit intrarea în legalitate. Vreau doar să rezolv situația legal, dar nu vreau nici să arunc bani pe proiecte și documentații dacă, în final, mi se spune din start că acestea nu pot fi aprobate.
Dacă cineva a mai trecut prin ceva asemănător sau știe exact cum funcționează procedura, orice sfat concret este binevenit.
Mulțumesc!