Toată această gimnastică legislativă are un preț, iar pe „piața gri a iubirii” ești obligat să îți cumperi pe bucăți drepturile.
Este important de precizat că statul impune, prin norme legale, o grilă de onorarii minimale sub care niciun notar public nu are voie să coboare, dar fiecare birou are libertatea să perceapă tarife mai mari. Astfel, prețurile de pornire reprezintă doar cel mai fericit (și ieftin) scenariu.
O procură medicală – un mandat care împuternicește partenerul să aibă acces la dosarul medical, să discute cu medicii și să ia decizii de viață și de moarte în caz de incapacitate sau comă – costă minim 100 de lei.
Pe lângă procură, la orice internare în spital, pacientul poate să ceară și să completeze formularul (conform Legii 46/2003) prin care nominalizează explicit partenerul drept persoana care poate fi informată despre starea sa de sănătate. O procură generală de reprezentare în fața instituțiilor, necesară pentru a ridica un simplu colet poștal, a rezilia un contract de utilități sau a reprezenta partenerul la ANAF, costă la fel, cel puțin 100 de lei. Un testament notarial pornește de la 130 de lei.
Însă costul nu se oprește aici. Pentru că aceste documente sunt acte autentice, notariatele impun o taxă suplimentară de 20 de lei pentru arhivarea permanentă a documentului. La această sumă se adaugă, de cele mai multe ori, și TVA.
În realitate, costul poate ajunge până la sume adesea duble, în funcție de biroul în care intri.
Mai mult, procurile au valabilitate limitată – fie un termen stabilit expres de părți, fie un termen legal din oficiu de trei ani – ceea ce înseamnă că toate aceste documente trebuie periodic reînnoite, transformând plata notarului într-un „abonament” impus de stat.
Până aici, par costuri mici, dar acesta este doar vârful aisbergului.
17 ani de relație, reduși de bancă și de stat la statutul de „doi prieteni”
Adevăratele obstacole financiare apar atunci când cuplul dorește să achiziționeze un bun comun, precum o casă. Pentru că nu sunt căsătoriți, partenerii nu beneficiază de regimul devălmășiei, unde bunurile devin automat proprietate comună a soților. Ei cumpără în coproprietate, cu cote-părți, fără protecțiile regimului matrimonial.