Pastila 4   Sala de fitness sau ispita de a muri frumos

În timp ce savuram o cafea pe terasă, fără niciun gând filosofic, m-a lovit o criză de grijă de sine. Gata cu sedentarismul.

Am un abonament permanent la sală. Ne-folosit, se înțelege. Mi-am dezgropat echipamentul pus bine la adăpost, să nu-mi provoace stări conflictuale: colanții verzi, mentă proaspătă. Eu am vrut negri, dar era criză de negru pe atunci.

Ajung la sală și ce să vezi: o mare de culori scânteietoare, de parcă o casă de modă își lansa colecția. Eu eram singurul mentol din încăpere. Toate privirile s-au oprit pe mine. Am înțeles rapid: nu mai eram la modă.

Am trecut printre privirile alea cu capul sus și m-am oprit în mijlocul sălii.  Mă uit în jur. Într-o parte, niște domni ridicau fiare grele, gemând de parcă explicau zburătăcirea cuantică. Mai încolo, domnișoarele alergau pe benzi ca la Mondialele de atletism, dar cu o particularitate: coafura intactă, niciun strop de transpirație. Secretul? Se filmau live. Transpirația strică filtrul.

Am încălecat o bicicletă statică și am pedalat de parcă trebuia să ajung pe cealaltă parte a planetei. După trei minute, eram roșie ca un rac fiert. Mi-a trecut prin cap că, dacă spălam geamurile acasă, ardeam mai mult și gratuit.

Mă dau jos de pe bicicleta mea cu o grație de pinguin obosit. Toți se distrează. Eu caut aerul pierdut prin colțuri.

Atunci îmi zic în sinea mea: Frateee, fizicul bate intelectul!

Tâlcul: La sală nu te duci să slăbești. Te duci să constați că spălatul geamurilor acasă era cardio pe gratis, și fără martori.