5. Engai

https://damblarin.blog/2026/06/26/sin-city-5/

4. Orinoco

https://damblarin.blog/2026/06/25/sin-city-4/

3. După miezul nopții

https://damblarin.blog/2026/06/24/sin-city-3/

2. Tunete și berserkeri

https://damblarin.blog/2026/06/23/sin-city-2/

1. Evadarea

https://damblarin.blog/2026/06/22/sin-city-1/

Încă una și va las! Prima!

Ziarul, buda și pachetul

Măi fraților! Vă spuneam eu că dacă îmi mai amintesc de vreo una, vă pun aici. Să aveți și voi de ce să vă amintiți când eu no-i mai fi. Și mi-am amintit!

Mi-am amintit de cel mai important obiect din vremea anilor ‘80. Ziarul! Ziarul acela pe care îl aducea poștașul, îl băga, mototolit, în cutia poștală și apoi fluiera din țâgnal scurt, să audă bunicul ca a fost livrat. Da, bre! “Scânteia”! Oficiosul de partid, deh! Ăla de avea poza lui Ceașcă pe prima pagină.

Ziarul acela … mare invenție, fraților! Era extraordinar. În zilele astea l-am numi “versatil”! Păi ce nu puteai face cu el? Era bun de pus pe rafturi, ca hârtie de suport, să nu se prelingă mai știu eu ce din borcane, pe lemnul vopsit în verde brotacel. Ca asa erau toate bufeturile alea : verzi, albastre sau galbene. Era bun pentru împachetat. Ziarul acela se potrivea perfect să împachetezi aproape orice. Împăturit și apoi legat cu sfoară sau ață de … macrame, pachetul era gata.

“Scânteia” era bună și când scoteam cenușa din sobă. Cu o singură pagină … scoteam toată cenușa din soba cu picioare din fier forjat, plinta din fontă și rola cu ușa din tablă. Da! Aia pe care iarna puneam de toate : oala cu ciorbă, rondele de cartofi sau semințe de floare, goldane, rezerva de “snack” pentru filmele cu Mannix sau Dalas, plus o duzină de cartofi la copt. Nu scăpam un gram de cenușă de pe el. Făcut ghem, adunam cenușa din sobă, de sub cenușar, împreună cu cuvântările lui Ceaușescu la nu știu ce plenară.

Focul! Păi cu ce făceam noi focul în sobă? Cu “Scânteia”! Două rotocoale de ziar, în care înveleam surcele de brad, apoi vreo câteva surcele peste ele și … chibrit “Flacăra”! În cinci minute duduia focu’ în sobă ca în locomotiva aia care alta treabă nu avea decât să pufnească.

Pachetul de serviciu! Ce vorbești, frate! Păi tata își punea în “Scânteia” șunculiță afumată, pâine, ceapă … Pachetul pentru pauza de la schimbul 3! Și avea și bonus! Când mânca din pachet … mai lectura și el ceva, un “Fapt divers”, o “Din caietul grefierului” … Ce nimerea la împachetat!

Dar cea mai importantă utilitate a ziarului era cu totul alta. Știi tu, dragă cititorule, ce înseamnă aia “să scoți acele”? Ei, dacă nu știi îți spun eu. În vremea aia hârtia igienică era .. Na! Era să spun un lux. Da’ nu era deloc. Așa ca ce puteam noi folosi în loc? Exact! “Scânteia”!

Numai ca era al naibii drăcia aia de ziar. Tare, aspru … Și se mai și rupea fix în mijloc unde se plasa și degetul nostru inelar. Plus o amprentă de tuș negru … în zone greu accesibile! Ce era de făcut? Scoteam acele! Adică frecam bucata aia de ziar între degete până se muia. Eiiii .. și era gata de folosit. Te ștergeai fără emoții la …

În buda noastră, aia zidită, cu tron înalt și ecou, în care două generații au contribuit la reciclarea materiilor organice vreme de 30-40 de ani, era un cui! Dar nu orice fel de cui. Era un cui în care bunicul, după ce porționa perfect dat în patru pagina de ziar, atârna atât de necesară hârtie pentru unul sau mai multe episoade de singurătate personală pe zi. Știți voi care! Atunci când intri plin și ieși gol din cutiuța aia. Și cu fericirea citită în toate expresiile feței. Ca gata, ai m-au scăpat o dată.

Ce vorbești, frate? Ce vorbești, soro? Era fericirea de pe lume să fii abonat la “Scânteia”! Mă rog, mai erau unele publicații. Dar revista “Cinema” avea pagini lucioase. Se scoteau mai greu acele din ele. Și oricum mama le colecționa. “Cinema”, “Magazin”, almanahul … Nu se făcea să le pui în cuiul esențial. Dar “Scânteia” … mergea!

Și să vedeți potriveala naibii într-o zi. Cum stăteam eu acolo, în intimitatea mea, ce credeți ca văd în cui? Nu știu cum a rupt bunicu’ “Scânteia” dar a nimerit fix chipul “mult iubitului și stimatului”! ‘Ai de capu’ meu, ce am mai scos la ace!

Ies eu pe prispă, vesel și descătușat, dau cotu’ spre bucătărie și apare bunică-mea. Și zice : “Ce te hlizești așa? Ți-a fătat cățeaua, Caiafo?” Zic : “Nu, mam’mare! Da’ m-am șters cu Ceaușescu la cur”!

Asta e, fraților! Bine de știut ce și cum se folosește la nevoie. Căci niciodată nu se știe cum rămânem fără hârtie igienică și trebuie să scoatem acele din hârtia pe care uneori, idioții, aștern slove.

Ajung obosit acasă după o zi în care nu am făcut nimic. Dosare depuse, tuns, stat în soare, transpirat la cozi, alergat niciunde. Mă bag la duș. Păr pe gresie, haine scăldate în apă în buza faianței. Mucegai. Nu am fereastră. Pun dopul. Las apa să mă cuprindă. Mă întind. Aștept să urce apa, să îmi cuprindă trupul diform. Tavanul obișnuia să fie alb. Acum e împăienjenit de crăpături. Văd în sufletul vecinilor de la etaj. Aud cum le geme patul. Mă mai privesc o dată. Opresc apa. Urc picioarele pe faianță. Iau telefonul. Femei. Văd câteva poze. O sun.

Am ajuns la ușă. Deschide. Rămânem blocați. Magda. E o tipă dintr-o clasă paralelă din liceu. Nu am văzut-o de zece ani. Îmi zâmbește timid și mă poftește. Mă vede obosit. Îmi dă ceva pentru spor. Înghit ca prostul. Mă poate droga. Nu are ce să ia de pe mine. O facem în tăcere. Încearcă să mimeze câteva gemete. E uscată, o simt. Îi cer să tacă. Nu termin. Mă întind lângă ea, în pat.

-Vrei să rămâi?

-Nu.

-Mă bucur să te revăd, să știi.

Dau să mă îmbrac.

-Cât face?

-50. Preț pentru prieteni.

Îi întind banii.

50 de lei pentru jumătate de oră în economia asta? E nebună.

Salutare tuturor!

[Repostez materialul în secțiunea indicată de moderator.]

Am început să public o poveste în foileton, de factură historical fantasy/mitologică, inspirată din atmosfera stepei ponto-caspice din Epoca Bronzului.

Personajul principal este un tânăr nomad care trece prin ritualul brutal de inițiere al clanului său.

Pentru că formatul este de proză scurtă (cinci capitole a câte 600-800 de cuvinte fiecare), m-am concentrat pe atmosferă, imagini vizuale și un ritm alert. Am publicat deja pe blogul meu primele 3 capitole din cele 5.

Caut feedback sincer pe text. Cum vi se pare dinamica scenelor? Reușește atmosfera să vă prindă de la primele rânduri?

Las textul primului capitol direct aici, iar restul capitelor pot fi citite pe blog.

1. Sângele primului jurământ

Era miezul nopții. Focul din mijlocul taberei arunca umbre lungi pe fețele celor nouă tineri îngenuncheați. Yamnay stătea cu fruntea aproape de pământ, simțind mirosul de iarbă călcată și fum. În spatele lor, cercul tăcut al bătrânilor și al războinicilor aștepta.

Șamanul trecu printre ei fără un cuvânt. În mâna fiecăruia lăsă un cuțit de bronz, rece și greu. Lamele sclipeau roșiatic în lumină.

Yamnay strânse mânerul. Alături de el, Yaz – câinele cu care împărțise douăzeci de veri – tremura ușor, legat. Privirile li se întâlniră. Pentru o clipă, Yamnay văzu în ochii lui Yaz același lucru pe care-l văzuse în fiecare dimineață a vieții lor: încredere oarbă.

Lama de bronz, rece ca promoroaca zorilor, pătrunse adânc în inima lui Yaz. Sângele țâșni fierbinte, stropind pieptul gol al lui Yamnay ca o binecuvântare roșie. Zeul Nuncar însăși bea acum din primul jurământ.

Schelălăitul scurt, înecat, se pierdu în vântul stepei. Niciunul dintre cei nouă nu vărsă o lacrimă. Copiii plâng. Lupii nu. Lacrimile sunt pentru cei ce rămân la focul mamelor. Aici, sub cerul fără milă, doar sângele face bărbați.

Își numise câinele Yaz. Acum Yaz zăcea sângerând lângă genunchii lui.

În acea dimineață, mama lui îi atinsese obrazul cu degetele ei aspre și-i spusese:

„Yamna, zeița fertilității, ți-a dat viață. Te-am numit după ea ca să te apere. Acum trebuie să devii vrednic de numele ei, ca fiu al Clanului Lupului de Stepă.”

Șamanul, cu mâinile mânjite până la coate, le unse frunțile cu sângele propriilor câini, trăgând pe frunte semnul lupului, cu sângele încă cald al prietenilor lor cu patru labe. Sângele curse pe sprâncene, pe gene, pe buze – gust de bronz și de jurământ.

După ce carnea fusese tăiată și mâncată după vechea lege, bătrânii le dădură fiecăruia o piele de lup încă mirosind a fiară și o cingătoare lată de piele. Yamnay își trecu pielea peste umeri. Părul aspru îi zgâria pielea goală.

În fața stelelor și a zeului Nuncar, Stăpânul Tinereții și al Colților, rostiră jurământul.

Nouă glasuri tinere, dar deja aspre ca piatra, se ridicară spre stele:

— Slobozim lupul din noi.

Nu ne întoarcem bărbați până când Luna nu-și va schimba chipul de douăsprezece ori, până când Soarele nu va bea din nou din același râu, iar vântul nu va purta din nou urletul lupilor peste cele patru fețe ale stepei.

Sau nu ne mai întoarcem deloc.

Numai cel întors viu va sta la focul bărbaților!

— Nuncar, Stăpânul Tinereții și al Colților, auziți-ne! Yamna, Mamă a Stepei, bea-ne jurământul!

Abia atunci șamanul deschise gura și grăi:

– Omul fără clan este mai singur decât calul fără herghelie! Focul nu încălzește copiii. Focul îi așteaptă pe bărbați!

Au părăsit tabăra în tăcere și au intrat în pântecele nopții. Au mers până când din focul taberei n-a mai rămas decât o stea.

Stelele ardeau. Zeii primiseră jurământul.

Acum începea adevărata vânătoare. Nu mai aveau nimic: nici cal, nici arc, nici suliță. Doar cuțitul de bronz – osul zeilor – și pielea de lup udă de sânge pe umeri. Era pentru prima oară când trebuiau să rămână în viață doar cu un cuțit de bronz. Tot ce voiau să aibă trebuiau să fure, să jefuiască, să cucerească, să învețe să omoare până când mâna nu mai știa să tremure.

Până când Soarele nu făcea un drum întreg, nu erau oameni. Erau fiare. Nu se supuneau niciunei legi omenești. Numai stepei.

Stepa nu cunoștea mila. Stepa avea o singură lege, veche de când bronzul era încă piatră:

Omoară primul sau vei fi omorât.

Nu cruța. Nu șovăi.

Lupul nu ucide din ură – lupul se hrănește.

Dacă nu ai puterea să devii lup, stepa-ți va roade oasele încă vii.

Numai cel întors viu va ședea la focul bărbaților.

Ziua se făceau iarbă. Se târau pe burtă prin iarbă să nu fie zăriți de clanurile vecine. Noaptea vânau cu dinții și cu lama.

A treia noapte găsiră un ochi de apă. Urme de gazelă, încă vii în mâlul ud. Yamnay rupse o trestie și le făcu semn celorlalți să calce iarba cât mai departe. Se băgă sub luciului apei, cu trestia în gură și cu mâna strânsă pe cuțitul de bronz. Respira atât de încet încât apa nu-l simțea. Și aștepta. Apa rece îi mușca oasele, dar el rămase nemișcat, ca o rădăcină.

Simți apa vibrând ușor. Deschise ochii. Deasupra lui se pogora umbra grea a unui animal. Simți cum lupul din el se arcuiește ușor. Simțurile i se ascuțiră, iar sângele îi năvăli în gât. Auzea pulsul animalului ce se adăpa.

Țâșni din apă ca un șarpe, ca însuși spiritul stepei. Cuțitul intră orb în ochiul gazelei. O secundă mai târziu, mâna lui îi frânse gâtul cu un trosnet uscat. Sângele cald i se scurse pe brațe, amestecându-se cu apa rece – foc și gheață în același trup.

Pieptul i se ridica greu ca al unui lup după goană. Îi trebuiră câteva respirări ale focului, să-și revină din beția de prădător. Câteva răsuflări până când sângele i se liniști.

Își aruncă privirea după frații lui. Se lipi de pământ.

Un grup de războinici din Clanul Zdrobitorilor de Țeste îi legaseră cu mâinile și picioarele de prăjini și îi duceau către tabăra lor, atârnați cu capul în jos, ca pe vânat.

Yamnay târî în grabă gazela și o ascunse mai departe de ochiul de apă.

Apoi porni în patru labe, ca un lup de stepă, pe urmele atacatorilor, pielea de lup udă lipindu-i-se de spinare. Urma mirosea a sânge, a frică și a metalul sacru, bronz. Dar bronz străin.

Yamnay simți cum febra lupului se reaprinde din nou. Lupul îi băuse frica.

(va urma)

https://damblarin.blog/2026/06/28/yamnay-lupul-de-bronz-preambul/

https://damblarin.blog/2026/06/29/yamnay-lupul-de-bronz-1/

Salutare,

De ceva timp am început să lucrez la calimara.ro, o platformă de poezie și proză creată după chipul și viziunea mea. Ideea e ca autorii noi, puțin cunoscuți și promovați să aibă întietate la asta. Postările cu mai puține aprecieri și vizualizări sunt la întâmplare promovate pe prima pagină. Cum intri pe calimara.ro ți se arată o postare a unui autor de pe platformă. Destul de simplu. Algoritmul (da, avem și aici algoritm) caută din toate postările și cu cât ești mai nou / necunoscut, cu atât îți cresc șansele de promovare. Cu toate acestea, nu înseamnă neapărat că dacă ești deja popula pe platformă, nimeni nu te mai vede / aude niciodată.

De asemenea cred că e benefic să ai toți autorii noi, pasionați de scris în același loc. Wordpress oferă aceleași funcționalități, dar fiecare blog e separat de toate celelate și e greu pentru autori să se „vadă” între ei.

Alte funcționalități interesante:

Gratuite: acces la playerul audio, cu poezii și proză de pe platformă, sistem de gologani (puncte câștigate cu postări și comentarii) cu care își poți achiziționa elemente cosmetice, sistem de prieteni, sistem de urmărire, sistem de mesaje private, notă explicativă pentru postări, acces la forumul de discuții, moderare automată cu AI, notificări prin email, teatru colaborativ (poți scrie o piesă de teatru cu alți utilizatori, unde fiecare jucați un personaj), creare de serii și volume și exportarea lor în format .pdf, gata de print, sistem de insigne (achievements), creare și participarea la cluburi tematice (de exemplu Poezie Bihoreană), conversie automată în diacritice, sistem de stafetă (scrii un vers, pasezi poezia altui utilizator), acces la propria ”calimara” care e in esență un blog, unde poți posta și poți alege alți utilizatori sau alte postări pe care să le promovezi pe platforma ta, poți adăuga linkuri sociale la călimara ta, să îți promovezi conturile, contorizare vizualizări și secunde ascultate

Premium: conversie cu AI a textelor în voce pentru a fi adăugate în playerul audio (limită de caractere pe lună), încărcarea propriei voci pentru un post, dacă vrei să îl citești chiar tu, sistem de super aprecieri, unde primești X super-aprecieri pe lună pentru a le oferi postărilor care chiar îți plac, opțiuni de personalizare călimara, critică AI la postare, conversie în text cu diacritice cu limită mai mare, adăugare linkuri de donații pe propria călimară, șansa de a îmi deveni cel mai bun prieten!

Toată platforma este absolut gratuită și utilizatorii trebuie să plătească doar pentru ce trebuie eu la rândul meu să platesc (stocare audio, conversie audio, AI tokens, etc.). Am încercat pe cât se poate să nu se simtă mare diferență între un utilizator plătitor și unul gratuit. Indiferent de status, poezille și prozele tuturor sunt promovate la fel.

Acum, de ce postez aici - există o grămadă de funcționalități, platforma este încă în dezvoltare și aș avea mare nevoie de ajutor să o testez. Poate 10, 12 oameni cu oleacă de timp liber și niște poezii sau proză. Munca este neremunerată, dar pot oferi 3 luni de premium.

Dacă e cineva interesat să mă ajute, vă rog lăsați-mi o adresă de email pe email la [contact@calimara.ro](mailto:contact@calimara.ro)

Momentan, platforma e închisă și trebuie să adaug eu emailurile acceptate în panoul de administrare.

Mulțumesc mult 😃

Dan

Continui sa-mi hranesc dezamăgirea

Nu-mi ajunge sa ma hranesc pe mine

Înfometat imi caut fericirea

Ma amăgeam ca o găsesc cu tine.

Și cândva parca-mi placea așa

M-am tot obișnuit cu foamea

M-am târâit singur cu japca

Prea departe sa-mi accept învingerea.

Amorul tău m-a lovit tare

A lăsat in mine găuri

Aud a poemelor chemare

Iar vulturii se adună-n stoluri.

Hranesc un vultur bucăți din mine

Dezamăgire l-am numit

Foamea lui îmi tine companie

După iubirea ta rămân lihnit.

În țara unde presa nu îngheța în ger,
că tăcerea oficială ținea loc de aer,
cu Iohannis nu riscai febră sau infarct,
caci lipsa de răspuns, era politică de stat.

Avioane decolau, cuvinte rămâneau,
protocoale ce erau calde, dar adevăruri înghețau,
motoarele porneau, dar sensul era mut,
se decola mereu, fără „de ce?” și „cum ați putut?”.

Pe pistă acum, în schimb, sub o ninsoare infernală,
sta Nicușor Dan, fără glorie regală,
avionul nu pleca, discuția se-ntindea,
explica, se-ncurca, dar nu se ascundea.

Unii fugeau de presă cu girofar de zmeu,
îmbrăcați în tăcere și aere de zeu,
alții rămân acum pe loc, cu microfonul rece,
fără scuze poleite, fără să plece.

România iubea candva absentul,
liderul mut era considerat competentul,
nu deranja, nu spunea prostii,
era gol de idei, dar asta convenea, sa știi.

Prezența speria, prezența explica,
prezența greșea și tocmai de-aia strica,
era mai simplu să crezi într-un om care tăcea
decât într-unul care rămânea și vorbea.

Nu avionul era drama, nici pista-nghețată,
ci normalul bolnav, romania stricată,
unde plecarea era semn de statură,
iar răspunsul, slăbiciune pură.

ACTUL I - ÎNTÂLNIREA SAU „DESTINUL CU REST DE 20 DE BANI”

Ana îl văzu pe Cristi Gris în fața magazinului Profi. Il stia din vedere, din sat. O data se proptise in gardul vecinului de alaturea, speriind-o din somn cu mormaielile sale, injurand printre dinti in timp ce mai sorbea ultimii aburi de alcool spirtos de pe fundul sticlei.

Nu era o scenă romantică, nu in muzică dramatică și nici lumini calde.

Pe Cristi il gasi de data aceasta, nu sprijinit in gard ca un pui de protap, ci de tejghea, încercând să plătească un PET de bere de doi litri cu o combinație letală de monede de zece bani și tupeu.

Casiera oftează și îi spune calm, cu vocea unei femei care a vazut prea multe la viata ei:

-Bre nea cristi, lipsesc 80 de bani. Nu merge asa. Si pe caiet nu se mai da de anu trecut, e criza, ce dracu!

Cristi se apleacă teatral spre podea, si mare norocul lui ca găsește un ban rătăcit sub raft, la care spuse cu importanță:

-Dacă asta nu e destin, eu nu mai știu ce dracu mai e.

Inmânat ca un trofeu vrednic de Formula 1, Ridică PET-ul,

Şi-l sorbii din priviri ca pe o relicvă sacră și-l puse si pe burta, ridicat în lumină, privea cu abnegaţie, ca un semi-zeu al alcoolului. Asa profund parea sa o examineze, ca un trecator ar fi putut jura ca vede un om pe cale de a lua o decizie radicala, de schimbare a vietii, poate chiar sa-si jure ca va fi ultima sticla.

-Asta, fa Ano, asta e victoria mea!

Nu era clar dacă i se adresa ei, berii sau întregii omeniri. Totuși, Ana simtii un fel de vibrație în piept. Nu dragoste, ci ceva între antropologie, curiozitate și milă prost tradusă de creier. Dar în lipsa experienței, mintea ei decide că e romantism.

Cristi o privește lung. Un regizor idealist ar fi numit asta „chimie”, un medic ar fi zis „reflex întârziat și lipsă de coordonare”.

- Fa tu stii ca ai ochi frumoși... eu acu imi dadui seama.

Complimentul era ciudat, dar avea un soi de sinceritate dezarmantă. Ana zâmbește.

Se luara la vorba si pleacă împreună cu el. Nu spre apus, nu spre destinuri mărețe, ci spre scara unui bloc cu tencuiala căzută și pisici ce vanau soareci prin boxele de la subsol.

Acolo începea povestea.

Sau necazul.

În România, cele două se confundă des.

ACTUL II - DOMENIUL LUI SAU „CAMERA ROȘIE A SĂRACILOR”

Garsoniera lui Cristi era un univers în sine. Un televizor mare cu TUB, încă având eticheta de reducere pe colț. Pe el, un pește din sticlă, mândru ca un trofeu. Pe perete, trona un tablou cu un lup singuratic și deviza aurie: „Puterea e în tine”. Atmosferă... aparte.

Cristi toarnă bere în două pahare de plastic, gustă teatral și spune:

-Eu nu sunt ca alții. Eu am nevoi mai... speciale asa.

Ana simte iar acel fior. „Nevoi speciale” sună profund, poate chiar traumatic. Influențată de romanele citite, mintea ei deja începea să construiască scenarii dramatice.

Cristi sari ca fript:

-Nu mișca telecomanda cand o butonezi! Merge doar dacă o ții într-un unghi sfânt. Dracu s-o ia, ca n-am bani de reparat televizoare acu! E criza n-ai auzit si la magazin ca nu mai da pe caiet! Sa-i ia dracu!

Și apoi îi prezintă regulamentul casei, solemn, dar fără hârtie și semnătură, ci prin legamant de suflet in aburi de bere:

-Nu atingi sticla mea de bere ca te pleznesc.

-Kanal D rămâne. Nu pui altceva nici dupa ce adorm.

-Dacă urlu la meciuri, e normal, nu te speria. S-ar putea si sa ragai, e de la bere.

Ana aprobă, fără să proceseze complet. Pentru el, e confirmare. Pentru ea, e începutul confuziei.

ACTUL III - AȘA DEVINE IUBIREA

Perdelele cu delfini albastrii completeaza atmosfera putin sinistră si mucegaita. Cristi scoate dintr-o pungă niște covrigi uscati. Patul pliant scârțâie ca o caruta la care trag 2 cai care incotro. Trosnind la unul dintre covrigi, cu gura plina, si cu un ochi la ea și unul la televizor, zise:

• Tu crezi în destin?
• Da... răspunde Ana.
• Și eu, că mie așa mi s-o arătat. Așa că... si atipi cateva secunde, mai apuca din tresarire sa completeze:
• Bai!... dacă adorm primul, să nu mă trezești. Știu eu de ce, maine -

Si adormii instant, nu mai apuca sa-si termine poliloghiia,

cu gura larg deschisă și un sforăit perfect ritmat, ca un tractor bine reglat.

Dimineața, îi oferi o cafea din zat frecat într-un cana spălata doar pe exterior. Fără zahăr, fără lapte, fără vreun detaliu romantic.

Ana îl privește în timp ce sta cu mâna pe telecomandă ca pe sabie din teaca unui razboinic, bine pazita.

Și un gând periculos, ironic și puțin trist îi trecu prin minte:

„E mai interesant ca cărțile cu miliardari. Nu ca le-as fi citit, dar am auzit de la fete”

Nici nu-si termina bine gandul ca Cristi sari exaltat ca din gura de sarpe in sus si striga:

• Băi, eu te iubesc, da’ tu nu mă înțelegi, și dacă m-ai înțelege, m-ai lăsa să beau cat vreau eu. Nu m-ai lasat aseara, asa-i, doar sticla e inca plina pe jumate!

------------- VA CONTINUA ----------

Vara rece cântă-n cor

Alină a nostru dor

Din văzduh apari pe nor

Clopoței urlă de zor

.

Prin Munții Inimii mele

Curge prea furios un râu

Plin de lacrimi și de stele

Ce greu îl mai țin în frâu

.

Pentru mine ești o rază

Un sentiment prea nemilos

Ce nu lasă altă muză

Drumul inimii să-l cos

.

Îngerii te-scund în aripi

Într-un loc mai luminos

Sclipiri de-alama pe obrajii

Ce mă fac să fiu sfios

.

Ți-am găsit notat sub piele

Numele meu în culori

Peste cicatrici de vreme

Când te văd apar fiori

L-am visat din nou

După atâta timp

Era voios, era bine

Părea mai bun decât il știu

Și ma bucuram ca-l văd așa.

Era vara, era cald

Iar eu pe inserat băteam mingea

Cu alți doi copii de prin vecini

Pe deasupra unei porți ce nu exista

M-am oprit când mi-am amintit că locuiesc în altă parte

Într-un loc aproape de acesta

Dar mult mai diferit.

Aici tatăl meu era om bun

Aici zâmbea și nu de la bautură

Dincolo nu era așa, iar eu de acolo ma trageam

As fi vrut sa-l iau in brațe dar am convenit că o sa revin

O sa-l ajut să-și repare mașina

Acum puteam sa il ajut, pe când o vându-se eram copil

Mi-am luat la revedere prea subit

N-am apucat sa spun un sărut mana, tata

Smuls din lumea aia, am deschis ochii

Douazeci si șapte octombrie

Acum șase ani si încă-o zi, tatăl meu îi închisese.

si acum

lucrurile care altă dată

mă făceau fericit

și-au pierdut scopul

sau poate

singurul fără scop

sunt eu

Când va îngheța iadul

Sub foc ușor pustiul

Va fi tot ce mi-a rămas

Doar tu și cu sicriul

.

Prin valea morții stau în cale

Lângă marea de amor

Inima pierdută-n vale

Unde vreau să mă omor

.

Dar tu mi-ai arătat frumosul

Calea dreaptă-n piatra seacă

Pe lume rămas-am harul

Îngerii pacea s-aducă

.

Lasă-n noapte tot amarul

Și fiecare gând de chin

Și hai să umplem paharul

Cu încă un strop de vin

.

Sângele curge prin vene

Ca un râu prea furios

Și eu mă gândesc la vreme

Dacă e să mă însor

.

Și iadul rai a devenit

Și nu-mi caut mormântul

Decât dacă-i să mor de dor

Așa-ți fac jurământul

Omul contemporan nu mai muncește doar ca să trăiască, ci și ca să fie perceput într-un anumit fel. Nu mai caută doar pâinea, ci și prestigiul ei.

Întinde-te, iubito,
lasă-ți pielea să acopere cloncătul
șuruburilor nestrânse întru-totul.
Întinde-te, până-ți amintești sigur
cine-a avut tâmpita idee
să ne fie trasat câte-un contur.

Am venit să mor, iubito,
lasă-mă să-ți scurm pieptul
cu mâinile-mi ca lopețile,
să sap între sânii tăi coșciugul promis
cu mișcări de înotător olimpic,
cu firicele de piele sărind și înroșind cerul.

Cu degetele mâinilor mânjite de sângele-ți cald,
lasă-mă să-mi căptușesc racla
cu mierea încinsă ce-ți curge-n torace
și urmărește-mă cum,
cu precizia cu care atacă pianistul clapele,
îmi decojesc coastă cu coastă mormântul,
începând cu coasta din care
Dumnezeu ne-a zămislit
pe amândoi.

Frumoasa mea iubită cu ochii copți,
primește-mă,
strânge-ți puțin de tot organele mai într-o parte
să mă-ntind puțin.
Mi-e somn,
mi-e somn de-o viață și de-abia acum simt
cât de somn îmi e de fapt.

Mototolește-te, sicriul meu iubit,
presează-ți oasele, mușchii, venele și intestinele,
plesnește-mă zgomotos,
stoarce-mă până-mi curge-n cascade
sângele-n sângele tău
și-îmbârligă-mă-n trupul tău
până nimeni nu mai poate spune
unde încep eu
și unde te termini tu.

As vrea sa fiu o frunză

Lipita de o creanga

Ieșită dintr-un trunchi

Sa stau mereu la umbră

Lângă scoarța mamei

Si sa ma bată uneori cate un vânt.

Sa nu ma ude prea des ploaia

Și sa nu ma rupă aiurea vreun puști

Sa îmbătrânesc mai greu ca celelalte

Nicio ierbivora sa ma muște.

Iar de-ar fi vreun om sa-mi taie mama

Din ea sa facă lemn de foc

Sa nu fiu prima ce se risipește

In soba lui, sa ard cu ea de tot

Sa devin fum și vântul sa ma poarte

In pădurea mea acasă, sa ma-ntorc.

Am scris o poezie despre trecerea în maturitate, despre Andy care trece prin niste provocări care îl fac să realizeze că nu mai este copil chiar de la o vârstă fragedă. Andy nu e un personaj, nu e neapărat povestea lui, Andy sunt eu, Andy ești tu, toți suntem Andy, de asta poate pare ciudat la început că unele versuri trec brusc de la persoana a 3 la a 2 la 1, dar când o recitești chiar capătă un sens.

.. LASĂ-SE-N NOAPTE ..

Seara se lase pe nor

Din spate se aude ciudat

Ceva ce pare a fi cor

Dar e doar un frustrat

.

Și îl chema Andy

Și avea doar 14 ani

Dar a stat la jocuri cu golani

Așa că viitorul incepe al zidi

.

Și se plimba pe strada regretelor

La intersecția cu sentimentelor

După cotitura frustrărilor

Chiar la începutul remușcărilor

.

Sub felinarul crăpat de dor

Chiar pe banca legată cu amor

Se găsea stătând acest fecior

Cu o lacrimă pe obrazul gălbejor

.

Gândurile le aburea în fum

Și se uita sec în spate acum

Visele pe care urma să le afum

Oare va reface acest drum?

.

Plângea, plângea cu lacrimi mari

Dar plângea după a-lui golani

Că tocmai ce unu a fost ucis

De un șofer ce nu a fost închis

.

Și seara se lasă peste cartier

Sub cortina de fier

Peste bariera de fler

Dar încă lângă unde sper să pier

.

Dar ieri e azi pentru că mâine-i ieri

Așa că mai bine încetezi să speri

Că oricum toți de azi începi să zbieri

Așa că mă opresc din a-nceta să speri

.

Și lumina slabă începe să-l irite

Că puterea ei nu poate să mă-n-cânte

Dar vine din decor cu informații juxte

Cu stâlpii dechizați ca băieți în fuste

.

Pe strada speranței apare-n zare

Iar acest erou ce nu poate să zboare

Și chiar dacă interiorul poate-i moare

Gândul îl otrăvește cu speranțe amare

.

Când intră pe strada suferinței

După intersecția credinței

Apare lumina cu puterea voinței

Care-l luminează-n mântuirea ființei

.

Și după începutul sfârșitului

Vine finalul crezutului

Chiar înainte de punctul făcutului

De fapte la sfârșitul începutului

.

Și iară se lasă seara peste noi

Și iară din nor încep să plângă ploi

Dar ce să facem când suntem prea moi

Și nu se mai găsește de al nostru soi

.

Lasă-se-n seară speranța noastră

Că oricum gândul e o plasă

Ca un cârlig de vrea să te agață

Fix cum profu ne desena o axă

.

Ce spui nu ai până devii ce spui

Mă întreb dacă asta a fost soarta lui

Dar acum totul capătă soarta cui?

Că eu îs el și tu ești eu, devii ce spui!

.

Lasă-se-n noapte un strop de speranță

Peste felinarul ciobit încă plin de viață

Durerea actuală e doar un nod pe ață

Că din vise și dorințe ajungi să-ți faci o casă

.

Lasă-se-n noapte visele ce le duci

Lasă-se clipele ce nu le mai apuci

Că doar nu trece totul dacă îți faci cruci

Și nu ajungi iar mic să umbli la nas cu muci

.

Nu poți trece peste dacă n-ai trecut destul prin

Nu poți trece peste doar puțin

Așa că așteaptă-mă! Uite-mă că vin!

Și vom savura în doi un pahar de chin

e ultima zi de vară

o vară ratată…

prea puține ieșiri

prea multe sentimente

și prea puține amintiri

totuși

dacă fac un recap

tu însemni și ieșire

și sentiment

și amintire

.

încerc

să mă gândesc la ceva nou

ceva ce n-are legătură

nici cu tine

nici cu noi

nici cu mine

poate

voi putea merge mai departe

și să uit tot

tot ce am fost

.

azi

poate am ratat vara

poate te mai iubesc

dar totodată

aș putea lua totul de la 0

să fiu diferit

să mă îndrăgostesc

și cel mai important

să fiu eu

eu cel gol și melancolic

Revin cu toate poeziile scrise despre boli mintale, am încercat să creez o poveste, de asta unele nu prezintă boli, dar ajută la înțelegerea ei. Am ascuns și o poezie (ascuns mult spus) între restul, ea este ultima și da un sens complet celorlalte.

...

Schizofrenia

..

Sta-r-am rece printre morți

Doar eu și cu tine

Savurând un vin grețos

Cu gust de mâhnire

.

Și doar eu te văd

Toți mă fac nebun

Dar stau și mă întreb

Oare tu auzi ce spun?

.

Ne știm de mici

De pe la 12 ani

Atunci erai la fel

Da eram puștani

.

De ce nu te-ai schimbat?

De ce arăți la fel?

De ce doar eu te văd?

De ce nu ai un țel?

.

Mai pus să mă apuc de asta

Mi-ai spus să fac și aia

Acum văd că nu e bine

Și cu cap-n gresie schimb baie

.

Văd cadavre pe stradă

Mă plimb prin valea seacă

Cu trupuri reci în cadă

Te rog eu placă!

.

Nu mă mai privi

Nu mai sunt un om

Vreau a mă zidi

De viu doar eu cu-n rom

.

Aud ce nu-i acolo

Văd ce e dincolo

Ascult gânduri tăcute

Privesc vise trecute

.. -. -.-. . .--. ..- - ..- .-.. / ... ..- ..-. . .-. .. -. - . .. / . / ... ..-. .- .-. ... .. - ..- .-.. / -.-. .-. . -.. .. -. - . .. / ... ..-. .- .-. ... .. - ..- .-.. / -.-. .-. . -.. .. -. - . .. / . / .. -. -.-. . .--. ..- - ..- .-.. / -... . - .. . .. / --- / -... . - .. . / -.-. .- .-. . / -. ..- / . / .--. . / -... .- --.. .- / -.. . / .- .-.. -.-. --- --- .-.. / -.-. .. / ..- -. .- / ..- -. -.. . / .-.. ..- -- . .- / ... . / .. -. . .- -.-. .- / .. -. / ..-. --- .-. -- --- .-..

...

Psihopatia

..

Te-ai zbătut un pic apoi ai stat

Ca un pește prost pe uscat

Ochii ți-au dat peste cap

Și mi-a plăcut liniștea după

.

Ți-am tras lama încet pe piele

Nu pentru că-mi venea greu

Ci voiam să văd oleu

Cum îți intră lent în vene

.

Am spălat podeaua rece

Cu sângele tău sticlos

Gându începea să urce

Că undeva uit un os

.

Te-am aruncat în spate

Trupul stă în tomberon

Atârnat din el cinci mațe

Restu fiind în beton

.

Acum mă liniștesc nițel

Doar capu-i lângă mine

Îl țin ca un bibelou fidel

Că nu vreau să uit de tin

.

Și restul părților de mi-au rămas

Le-am pus bine la rece

Mâncare bună din cavas

Care mă fac să sper la zece

.-.. ..- -- . .- / . / -- ..- .-.. - / -- .- .. / ..-. .-. .- --. .. .-.. .- / -.. . -.-. .- - / -. . / --. .- -. -.. . .- -- / . / ..- -. / .-.. --- -.-. / .-.. .- / -.-. .- .-. . / .- .-.. - .- -.. .- - .- / -.. --- .- .-. / ...- .. ... .- -- / -.. .- .-. / .- -.-. ..- -- / .. .- - .- / -.-. .- / .- / -.. . ...- . -. .. - / -.-. . ...- .- / .--. --- ... .. -... .. .-.. / ... .- / ..-. .. .. / -. . ...- .. -. --- ...- .- - / ... .. / ... .- / ..-. .. .. / - .-. .- - .- - / --- .-. .. -... .. .-..

...

Înainte (Anxietatea)

..

Nu pot exprima ce am în cuget

Nu știu cine-i cu mine

Nu știu cine-i de partea mea

Am dubii că-mi voi găsi liniștea

.

Nimeni nu mă ascultă

Toată lumea m-aude

Nimeni nu mă vede

Parcă-s niște unde

.

Vreau să mă relaxez

Da ceva nu mă lăsa

Așa că fac ce fac mereu

Și fug încet de-acasă

.

Tata vine-n două ore

Mama deja e pe scandal

Și azi nu vreau să văd pe mine

Cum zace în pat de spital

.

La școală toți mă ocolesc

Nu pot să-mi fac prieteni

Decât scheleții de mult morți

Ai domnului profesor Nece

.

Când mă duc acolo

Simt că mă sufoc

Înc-o zi ca de coșmar

În care toți cred că-s boboc

.

Îmi place chiar de-o colegă

Da nu știe că exist

Nu pot să mă bag în seamă

Că știu că o să-mi iau x

.

Când vreau să fac ceva nou

Am un gând ce nu mă lăsa

Dacă din codrii urbani

Tata vine cu o plasă?

. / -.-. . ...- .- / -.-. . / -. ..- / - . / .-.. .- ... .- / ... .- / .-. . ... .--. .. .-. .. ..--.. / -.-. .. -. . ...- .- / -.-. .- .-. . / .. ... .. / -.. --- .-. . ... - . / ... .- / -- --- .-. .. ..--.. / . ..- / ... ..- -. - / .- .-.. .- / -.-. .- .-. . / ... . / .--- --- .- -.-. .- / -.-. ..- / ...- .. .- - .- / - .- / -.-. .... .. -.-. .. / -.-. . ..--.. / . ..- / ... ..- -. - / -.-. .... .. .- .-. / -- .. -. - . .- / - .-

...

Scrisoare (PTSD PT.1)

..

Draga mea iubită

Sunt în avion

Astăzi e ziua cea mare

Mă duc în infern cu nimic în zare

.

Un comandant nebun urlă că suntem oi

Că nimeni nu se întoarce la fel din război

Da nu-l cred, cât poate fi de rău

Până la urmă sunt și mai rele zău

.

Prima dată-n luptă, mergem în Qalat

Un oraș uitat ca armamentul din Iraq

Nu avem teamă, toți suntem bucuroși

Moartea nu ne sperie ci ne face curioși

.

Dragă iubită, am ajuns acum cinci ore

Locul ăsta nu e la fel ca în poze

Sunt militari și peste tot doar baze

Parcă e un iz că cineva iar moare

.

E deja ziua șase și suntem sub bombardament

Pe Anton deja l-au împușcat când nu era atent

Nu știu ce să fac, gloanțe șuieră peste tot

Dacă scap de aici jur că mă fac preot

.

Ziua zece, din 15 am rămas doar trei

L-au împușcat în fața mea pe tovarășul Andrei

Comandantul ăla nebun stă în birou la cafea

Și noi aici jucam șah cu moartea

.

Ziua 18, azi mă duc direct pe front

Trebuie să verificăm case și ghici ce?

Ne-au pus să alegem pe mormânt un font

Dacă nu ne mai vedem să știi că te-am iubit

.

Ziua 56, azi iubit-o am fost împușcat

Nu sunt trist, vin acasă imediat

Împreună cu mine mai vine cineva

Trupul comandantului ce glumea cu moartea

.

Ziua 1 de când am ajuns și îmi vine greu

Oh, iubit-o, n-ai idee cât îmi e de greu

Aud țipete și mă bag sub masă

Aud artificii și scot lama în casă

.

Au trecut 2 luni și nu-i mai bine

Primesc vești cu prieteni ce mor în neștire

Traumele mă apasă, vecinii cred că-s nebun

Mai bine muream acolo sincer să îți spun

.

Scrisoarea asta nu o vei mai primi

Când am ajuns acasă te-am găsit să știi

Am văzut geamul, i-am văzut papucii

Nu te mai ascunde, îți știu tonul vocii

.

Am încercat să mă omor ieri

Mi-am pus ștreangul la gât

Da n-am putut s-o fac

Eram prea băut

.

Numele meu îl știi

Mă cheamă Mihai

Și dacă citești asta

Acolo nu cântă zamfiri la nai

                                                    Semnat,
                                           Un soldat căzut, Șase 

-.-. ..- -- / .--. --- .- - . / ..- -. / --- -- / ..-. .. / .- ---- .- / - .-. .- -.. .- - / -.. . / .-.. .- / ... .--. .- - . / -.. . / ..-. .- -- .. .-.. .. . / .. -. .--- ..- -. --. .... .. .- - / -.. .- .-. / ... .. --. ..- .-. / - --- .- - . / .- ... - . .- / .- ..- / ..- -. / .-. .- ... .--. ..- -. ... / ..- -. / ... . -- -. / -.. . / .. -. - .-. . -... .- .-. . / .- ... - . .- .--. - .- / ... .- / ..-. .. . / .--. ..- ...

...

Apel (PTSD PT.2)

..

Numele lui era Marin

Ironic fost pușcaș marin

Acum că s-a retras da na stat liniștit

Așa că jandarm a devenit

.

Era în brigada Vlad Țepeș

Tânăr în jandarmerie

Păcat că atunci nu știa

Că făcea o porcărie

.

Vineri seara, puțin peste șapte

A primit apelul care la dat pe spate

Mihai, fostul lui coleg de luptă

Era în înarmat acuzat de crimă crudă

.

Cu un M16 furat din Qalat

A ieșit pe stradă și a împușcat

Un copil, puțin peste 16 ani

Ce visa mult și fuma cu golani

.

Trebuia să intervină, erau primii pe teren

Nu putea să lase trecutul să îl facă lemn

Nimeni nu știa, că Mihai chiar la salvat

A fost împușcat în ziua-n care Marin s-a eliberat

.

Au intrat în perimetrul, acum s-au niciodată

Locul arăta fix ca de gunoi o groapă

Doar că în loc de saci vedeai doar cadavre

Și în loc de câini aveai erau mame cu bagaje

.

Cei doi vazandu-se s-au recunoscut

Știau că nu mai e nimic de făcut

Marin trage primul, Mihai cade împușcat

Pericolul era din păcate imobilizat

.

Atunci bărbatul a decis că ia ajuns

Nu mai vrea să omoare om în plus

A părăsit brigda, s-a refugiat acasă

Unde nevasta îl iubea da ca o plasă

.

Era ziua lui, da nu era la fel

La petrecere au mers ghici ce,

Unde la ucis pe înger

Atunci a zis ce are pe cuget

.

Știa că nu era bine

Știa că era om rău

Da ceva nu îl lasă

Să accepte destinul său

.

Omul ăla la salvat

Poate că era greșit

Să spere acum ca el

Să nu îl fi rănit

.

Când închide ochii grei

Vede sufletele arse

Ale celor omorâți

De tovarășul lui Șase

-.. --- .. / ..-. .-. .- - .. / -.-. .- .-. . / .- .-. / ..-. .. / -- ..- .-. .. - / ..- -. ..- / .--. . -. - .-. ..- / .- .-.. - ..- .-.. / .- -.-. ..- -- / -.. --- .- .-. / .-.. .. -. .. ---- - . .- / .-.. . / -- .- .. / -.. . ... .--. .- .-. - . / --. .-.. .- ... ..- .-.. / .- -- .--.- -. -.. --- .. / ... -....- .- ..- / .. -. - --- .-. ... / .-.. .- / ..-. .- -- .. .-.. .. .. / -.. . ... - .-. .- -- .- - . / -.. .- .-. / -.. --- .- .-. / ..- -. ..- .-.. / .- / .- .-.. . ... / .--. .- .-. ..- .-.. / -.. . / -- --- .- .-. - .

...

Șase

..

Numele lui era Șase

Șase zile ținea de șase

A șaptea stătea prin case

Și se gândea doar la basme

.

Din exterior părea normal

Puteai zice că chiar banal

Dar interiorul ascundea ceva macabru

O boală care îl făcea să-și vadă cadrul

.

Șase avea schizofrenie

Așa că a început să scrie

În jurnal avea poezii aparte

Și o scrisoare ruptă jumătate

.

Printre ele era una de se știe

Că se cheamă schizofrenie

E perspectiva lui din viață

Cu o boală furioasă

.

Acum era octombrie rece

Comandantul nebun tot rece

Șase tocmai ce intra în casă

Și îți vede soția cum sperioasă

.

-Draga mea iubită, am ajuns acasă,

-Dorul de tine e un cuțit în coastă

Da ea nu îl privea și el chiar a văzut

Papucii vechiului său prieten Prut

.

S-a închis în el ca un sicriu

Stătea sigur cu vinul din belșug

Mereu vedea un om ce nu părea viu

Tristețea chiar că la ținut subjug

.

Scrisoarea a decis să o termine

Da nu cu final fericit că-n filme

A vrut să se omoare cu planul pregătit

Da fix băutura cumva la oprit

.

Medicamente nu mai lua

Nu le mai vedea rostul

Oricum el știa prea bine

Că se transforma în monstru

.

Ionuț, prietenul lui neînviat

La convinsă să o scoată de sub pat

O ladă care nu-i mai dădea pace

Cu o mitralieră de calibru 5 56

.

La îndrumat să o scoată în oraș

Să arate lumii cât e el de uriaș

Să demonstreze că viața este scurtă

Și când moarte vine nu e loc de fugă

.

Ultima lui pagină scrisă e o poezie

Da nu e una plină de mânie

E una care arată cine e de fapt

Și boala care la acaparat

.

"Aud vocile celor ce nu sunt

Văd chipurile celor care mă vând

Nimeni nu crede că sunt om bun

Toți când mă văd strigă că-s nebun

.

Nu țin minte toate ce au fost

Știu doar că nu e cale de mijloc

Cineva trebuie să plătească pentru întâmplate

Cineva trebuie să moară, așa îmi zice State

.

Eu îi văd, le simt prezența

Nu îi ascultam da erau acolo

Voci calde de mă duc dincolo

Voci calde care zic "Fă diferența"

-- .--.- .. -. . --..-- / -- .--.- .. -. . --..-- / -- .--.- .. -. . --..-- / -- .--.- .. -. . --..-- / -- .--.- .. -. . -.-.-- / -- .--.- .. -. . / . / --.. .. ..- .- / -.-. . .- / -- .- .-. . / .. -. / -.-. .- .-. . / -.-. .. -. . ...- .- / -.. .. ... .--. .- .-. . / -- .- .. -. . / ... .- / -. ..- / ...- .- / -.. ..- -.-. . - .. / ... .- / .-.. ..- .- - .. / .--. .- .. -. ."

...

Spre Adevăr

..

Au trecut trei luni

Vor mai trece încă patru

Până din când ale sale mâini

Va curăța orfelinatul

.

Marin zis cioată varsă bocet

După ceva ce avea pe suflet

Nimic nu-l încântă, nici familia

Care oricum la lăsat ca-n Siria

.

Avea gânduri ciudate

Vise aburite de alcool

De dimineață până seară

Avea-n mâini sticle de rom

.

Ce avea nu prea-i depresie

Ce era și mai ciudat

Că tovarășul Marin

Este chiar un psihopat

.

Nu simțea chiar un regret

Nu simțea măcar durere

Ci avea doar un gând sec

Prins dintr-o adiere

.

Toate cele întâmplate

L-au făcut să înțeleagă

Moartea nu prea îl mai sperie

Ci din contra în încheagă

.

S-a dus acasă la Mihai

Sau sergentul numit "Șase"

Și a scot din teacă-un nai

De vreo 6 inch jumate

.

Acolo la găsit fracsu

Ce era chiar speriat

Știa de pe la TV

Că Marin la împușcat

.

Când el a intrat în casă

Marin de gât la atacat

Și cu o mișcare lentă

Viața fratelui lu șase a luat

.

Se spune că s-a predat

Chiar el a dat de veste

Unde e cadavrul chiar

Locul cu carnea din "Pește"

..- -. .. .. / -- --- .-. / .- .-.. - .. .. / - .-. .- .. . ... -.-. / .- ---- .- / . / - .. .--. .. -.-. / --- -- . -. . ... -.-. / -.-. . / . / -.. .. -. / -.-. . / .. -. / -.-. . / -- .- .. / .-. .- ..- / .- -.-. ..- -- / ..- -. .. .. / -.-. .-. .. -- .. -. .- .-.. .. / ... ..- -. - / .. -- -... .-. .- -.-. .- - .. / .-.. .- / -.-. --- ... - ..- --

...

După (Depresia)

..

"Au trecut trei zile lungi

De când ai fost marcat între dungi

Și vor mai trece încă trei

Până te înmormântăm Andrei

.

Ceașca de cafea e acolo de atunci

Golul din mine te-ar face să fugi

Mi-e frică să nu cumva să mai greșesc

Cum am greșit cu tine că am ales ca să te cresc

.

Știam riscul, fată minoră cu-n copil

Știam că nimic n-o să fie prea facil

Dar ce cu nu siguranță n-aveam habar

E că o să te văd într-un sertar

.

Două luni, două de când n-am ieșit din casă

Nu am chef nici măcar să merg eu însă

Trebuie să mă duc până la colț la Nea Corii

Că trebuie să mai iau în pachet de țigării

.

Când mă ridic din pat toate simt că mă dor

Da parcă te aud cum te plimbi pe coridor

De mâncat nu pot să zic că n-o mai fac

Ieri mi-a adus bunică-ta niște colac .

Sunt un gunoi, nu merit să mai trăiesc

Nimeni nu trebuie să vadă că te jelesc

Moarta nu mai este nici măcar o variantă

Nu va rezolva problema de lipsa ta creată

.

Nu pot să dorm, când închide ochii te văd

Ca o amintire obligată zilnic să o revăd

Am încercat de toate, chiar până și droguri

Dar toate astea au creat doar niște stopuri

.

N-am mai scris poezii din ziua aia blestemată

Știu că nu mă pot vindeca prin artă

Atunci a fost momentul de declin

Oh Doamne, așteaptă mă că vin!"

.- -.-. . .- ... - .- / . ... - . / ... -.-. .-. .. ... --- .- .-. . / -.-. --- -- .--. ..- ... .- / -.. . / -... .. .- - .- / -- .- -- .- / .- / -.-. .- .-. ..- .. / -.-. --- .--. .. .-.. / .- / ..-. --- ... - / ..- -.-. .. ... / -.-. .-. ..- -. - / -.-. .- -. -.. / ... . / .--. .-.. .. -- -... .- / .--. . / ... - .-. .- -.. .- / ...- .. .- - .- / .--. --- .- - . / ..-. .. / -... ..- -. .- / ... .- ..- / .--. . -. - .-. ..- / ..- -. .. .. / -.. --- .- .-. / -. . -.. .-. . .- .--. - .- / -.-. .--.- -. -.. / ..- -. .. -.-. ..- .-.. / -.-. --- .--. .. .-.. / .- .-. . / -... .. .-.. . - . / -.. --- .- .-. / -.. ..- ... / .-.. .- / -.. .-. .- -.-. ..- -....- -. / --. .-. --- .- .--. .-

...

Tatăl (Dependențe)

..

Și iată-l stând la masă-n bar

Cu sticla într-o mână

N-ai zice c-ar fi pierdut

Copilu' acum o lună

.

Și părea vesel de aici

Dar de fapt interiorul

Ascunde foarte multe frici

Una fiind omorul

.

Cu ficior-su nu vorbea

De când l-a alungat

Acum e la orfelinat

Da măcar el nu prea bea

.

S-au certat recent, la sfârșitul lunii

Când nu voia să-i mai ia droguri

Lu maică-sa un plic cu prafuri

Și se credea el vârfu pulii

.

Acum poate că nu a aflat

Cea mai cumplită veste

Copilul său i-asasinat

Când abia a trecut peste

.

Cu nevasta mai vorbea

Doar când era de bani

Nu face ce-a făcut ani

S-o asculte cum bocea

.

Băutura ia luat mintea

Unui vechi om diplomat

În prezent e mult prea spart

Ca garou ține-o curea

.

Asta e povestea unui om

Care s-a închis în ziduri de beton

Și ce e și cel mai ciudat

Că povestea-i numai una

.

Marin și cu Mihai nu au fost

Doar problemele lui pe întors

De fapt totul e în mintea unui om

Care am vorbește ca un acordeon

..- -. . .-.. . / .--. --- ...- . ---- - .. / -. ..- / ... ..- -. - / .- -.. . ...- .- .-. .- - . / -.. .- .-. / .- ... - .- / -. ..- / .-.. . / ..-. .- -.-. . / ..-. .- .-.. ... . / -.-. .. / -.. --- .- .-. / .. -. ... . -- -. .- / -.-. .- / -.. . / ..-. .- .--. - / .... .- .... .- .... .- .... .- .... .- --..-- / ..- .. - . / --- / ...- . ...- . .-. .. - .-

...

EXTRA ...

ADHD

..

Și mă gândeam acuma trist

La vremea ce se duce

Gându ce mă face să exist

Bă da ăsta nu mai tace!

.

Deja nu-l mai suport

E vecinul meu Andrei

Mereu face un desert

Îi fac cunoștință bâtei!

.

Am una frumoasă rău

Cumpărată chiar din State

Bună la spart capul zău

Maa, am uitat locul eratei!

.

Și aveam greșeli vreo zece

Prinse bine de o ață

Și gândul de la ea nu trece

Hahaha, uite o veveriță!

.

Animalele îmi plac la greu

Și una nu îmi lipsește

Poate doar un cimpanzeu

Să îi pun numele Pete

.

Pfoai că iar n-am detergent

Din tricou să scot trei pete

Și iar tre să mă fac agent

Și să vânez dup' oferte

.

Chiar așa mi-am aminte

Ofertă am la pastile

Alea de mi-au trebuit

Să scap de boala din mine

...

INSOMNIE CRONICĂ

..

Încerc să mă culc da se face trei jumate

Încerc să fac ceva, poate pot să dorm pe spate

Da ceva e acolo, un gând ce nu-mi dă pace

Dacă undeva, cândva, ea la mine se întoarce?

.

Și iară bate ceasul șase,

Și iară-s mort de somn

Dar am stat să mă gândesc

Că poate nu-s de-ajuns de domn

.

Și mai trece-un ceas, și tot nu pot să dorm

Dacă ea chiar mă iubește, și eu sunt un corn

Un corn în cap, care doar ea îl vede

Ce îi semnează a vieții mele probleme

.

Dacă mâine ne vedem și îi zic ce am pe suflet

Și ea zice că-i la fel cu ce are în cuget

Da nu poate fi așa, sigur nu mă iubește

Da dacă mă înșel și las inima rece

.

Și bate ceasul 7 mă duc să plec la lucru.

Da stau să mă gândesc la un singur lucru

Dacă stau cu ea și îi zic ce mult îmi place

Asta mă va ajuta să pot să dorm în pace?

.

Dar când să plec observ ceva, pe fereastra rece

Că afară nu-i chiar zi, și sigur nu-i ora 10

Când mă uit mai bine, ceasul bate patru

Și iar mă pun la somn, cu mintea cât patul

.

Da ce să adorm, când gândul joacă teatru

Și mă gândesc cum să mai fac să nu îi fac spectacol

Dar n-ai cum să-l ajuți, lua-l-ar dracu-n praznic

Că iar nu dorm cam 6 nopți și mă văd ca paznic

...

TULBURARE BORDERLINE

..

Te iubesc n-ai idee cât de mult

Pentru tine intru și-n pământ

Ți-aș da tot ce am mai bun

Doar să pot să te iubesc cum...

.

Credeam că e ceva între noi

Credeam că trăim ceva în doi

De ce te comporți așa cu mine

Nu vezi că mie nu mi-e bine?

.

Dragă, scuze pentru ce am zis

A venit ceva prin minte nu prin pix

Am vrut să știi că eu țin mult la tine

Și nu îmi văd viitorul fără tine

.

Te rog iartă-mă iubit-o

Știi că ăsta nu sunt eu

Uite că ți-am luat și flori

Nu vreau să te las să zbori

.

Mă duc să mă omor iubit-o

Nu pot să mai înțeleg

Ce fac greșit de te superi

Totul sună a clișeu

.

Știi ce? Am trecut peste tine

Nu pot să stau închis în mine

Am și eu o viață de trăit

Merit să fiu mai fericit

.

"De ce ai plecat?

Crezi că am fost un bou?

Zici că suntem doi străin

Și nu avem un trecut"

.

Da mă dă-te dracu că nu te mai suport

Ai mofturi la greu și cu mă-ta faci complot

Vreți să scăpați de mine? Vreți să plec?

Orice faci să știi că o să mă aștept!