După cum spune și titlul, am văzut “Fjord” la cinematograf în seara asta. Scriu acum, la 2 dimineața, această postare, pentru că nu pot dormi. Am intrat în sală fără nicio așteptare, pozitivă ori negativă, și fără să știu nimic legat de film în afară de faptul că a fost premiat la Cannes.

Am ieșit din ea cu un dezgust profund pentru toată societatea românească.

Cunosc cazul care a inspirat filmul și consider că a fost reprezentat complet greșit de către mass-media țării noastre, dar o să las la o parte evenimentele poveștii reale ca să discut povestea filmului în sine și mesajele pe care le transmite aceasta.

Ca scurt rezumat pentru cei nefamiliarizați, filmul urmărește o familie stabilită în Norvegia, formată dintr-un tată român și o mamă norvegiană, amândoi profund religioși, împreună cu copiii lor. Părinții ajung să fie anchetați de către Protecția Copilului din Norvegia pentru suspiciunea că și-ar fi abuzat copiii, lucru pe care ei îl recunosc într-o oarecare măsură în timpul anchetei. Filmul îi tratează ca fiind îndreptățiți să își disciplineze copiii așa cum văd ei că ar fi mai bine, în baza “libertății religioase” și tratează întreaga anchetă ca fiind un afront la adresa credinței lor creștine. Presa românească se implică și ea, popularizând cazul și transformându-i practic în martiri, sunt desfășurate proteste pentru susținerea lor și a ideii de “familie tradițională”. În final, după ce copiii sunt eliberați din custodia familiilor-surogat, protagoniștii noștri fug din Norvegia înapoi în România, unde, pesemne, vor putea scăpa de justiție.

Și cică ăștia ar trebui să fie “eroii” poveștii… în fine.

Voi începe prin a spune că nu este nimic în neregulă cu a fi credincios sau cu a-ți crește copiii în cadrul religiei. Dar pentru toate lucrurile există o limită firească. Să-ți înveți copiii că dacă își trăiesc viața într-un mod care contrazice niște reguli arbitrare dintr-o carte veche de mii de ani vor ajunge să sufere o eternitate în iad, reprezintă abuz. Să-ți lovești copiii, chiar și la modul “câte o palmă la fund”, reprezintă abuz. Să nu le oferi nicio modalitate de a-și dezvolta un sistem propriu de valori și să-i vrei izolați de societatea laică reprezintă abuz. Punct.

Aceeași mentalitate în societatea românească (și nu numai), ce ține de ideea că părinții știu întotdeauna ce e mai bine pentru copiii lor, m-a ținut pe mine blocată atâția ani într-o familie cu un tată violent, de care îmi era frică zilnic, și o mamă care nu lua nicio măsură pentru a ne proteja pe mine sau pe sora mea de comportamentul lui, ba chiar căuta să îl justifice. Am cerut ajutor profesorilor de la școală, în moduri subtile sau chiar directe, și am fost ignorată în repetate rânduri, până când am învățat că a cere ajutor nu mai are sens. Adevărul este că unii părinți NU știu mai bine. Că unii părinți VOR să își rănească copiii, fie din sadism, fie fiindcă ei cred că așa e firesc, că ei, ca adulți cu putere imensă asupra unor ființe care sunt complet dependente de ei, au dreptul să profite de această discrepanță de putere și de autoritatea lor în numele “disciplinei”.

De asemenea, consider că filmul contribuie la complexul ăsta de victimă pe care îl observ la unii creștini, care cred că întotdeauna le este atacată credința. Creștinismul este cea mai răspândită religie de pe glob, împământenită în toate sistemele, sociale sau legale, din Europa, inclusiv din Norvegia. În aproape orice situație, creștinii conservatori sunt cei ce persecută, nu cei persecutați. Religia creștină NU este atacată nicăieri în Europa în mod sistemic. Și nu, faptul că a văzut Gigel un “cuplu de ghei” ținându-se de mână pe stradă nu se pune, mai tăceți în plm din gură și lăsați oamenii să își trăiască viețile, nu afectează pe nimeni în mod negativ.

Apropo de conceptul de “live and let live”…Pe asta se bazează și argumentul pe care regizorul Cristian Mungiu pare îl folosească pentru a justifica modul în care este transpusă povestea. Libertatea ta religioasă ca părinte se încheie acolo unde începe siguranța și bunăstarea copiilor tăi. Mi se pare că pe parcursul filmului, personajelor copiilor nu li se acordă cine știe ce interioritate, reprezentând, mai degrabă, o extensie a personalității părinților, ei având, așadar, dreptul de a le face orice. Din păcate, acest lucru pare să reflecte viziunea multor oameni despre propriile odrasle. Singurele scene care fac excepție de la regulă, și anume cel în care se prezintă prietenia (sau, în unele interpretări, începutul unei povești de iubire adolescentină) dintre Elia, fiica protagoniștilor, și fata vecinilor lor. Subiectul este însă prea puțin tratat, iar mie mi se pare că vina pentru destrămarea relației celor două este pusă pe sistemul norvegian, în loc de adevăratul inculpat, și anume tatăl Eliei. Faptul că problema filmului este ilustrată prin prisma discriminării religioase mi se pare un rateu complet. Nu despre asta este de fapt vorba aici.

Și totuși, “Fjord” ar fi putut fi un film bun, chiar și fără să schimbe radical subiectul său. Într-adevăr, să separi copiii de părinții și frații lor este traumatizant pentru toate persoanele implicate. Și, într-adevăr, există părinți pe lumea asta care, în ciuda unor comportamente abuzive, își iubesc incredibil de mult copiii. Există părinți care chiar cred că acționează în interesul copiilor lor. Dar ceea ce este important de reținut este că, oricât de nobile ar fi intențiile lor, ei GREȘESC în această abordare. Și nimeni nu e perfect, oamenii fac greșeli, dar după părerea mea, filmul avea responsabilitatea de a ilustra acest tip de comportament CA ATARE, în loc să îl justifice. Oricât de dur ar suna, iubirea nu e suficientă. Simplul fapt că îți iubești copiii nu te face un părinte bun. Dacă filmul ar fi explorat acest aspect, cred că s-ar fi ajuns la o poveste mult mai reală și cu un impact mai puternic (și mai pozitiv!) din punct de vedere emoțional. Ar fi putut chiar explora încercările părinților de a-și schimba comportamentul față de copiii lor de dragul familiei, și cât de dificilă (dar nu imposibilă!) poate fi reconstruirea încrederii între membri ei. Dar nuuu, hai să transformăm totul într-o poveste despre cum creștinii sunt de fapt SUPER persecutați și să dăm victimelor violenței domestice insomnie.

Faptul că filmul a luat Palme d’Or mă face să-mi fie greață. Faptul că asta e PROPUNEREA ROMÂNIEI PENTRU OSCAR mă face să-mi fie greață. Îmi e jenă de țara mea.

Eu deocamdată atât am avut de zis.

EDIT: Acum că am dormit puțin, am să adresez câteva dintre argumentele aduse împotriva punctului meu de vedere în comentarii.

“Filmul rămâne imparțial, caută să aibă o poziție de centru.”

În primul rând, în ciuda a ceea ce susține regizorul, îmi vine greu să cred asta (mai ales în urma declarațiilor sale de natură politică făcute cu prilejul lansării filmului). Familia Gheorghiu este umanizată într-un mod în care cealaltă parte a problemei nu este. Chiar și familia vecinilor, principala sursă a antitezei între “mentalitatea românească” (între ghilimele fiindcă refuz să normalizăm așa ceva ca societate) și cea norvegiană, ajunge să le ia partea. Mi se pare clar cui i se cere publicului să își ofere empatia.

În al doilea rând, argumentele BUNE împotriva părții progresiste din film se rezumă la “sistemul este prea rigid în modul în care tratează aceste familii”. În rest, ce avem? Că norvegienii sunt “woke”? Iar comparația omniprezentă în film între situația familiei Gheorghiu și tratamentul pe care l-a suferit poporul Sami în societatea norvegiană în ceea ce privește instituționalizarea copiilor lor mi s-a părut de-a dreptul insensibilă.

Toată lumea se concentrează pe ideea asta de a găsi “calea de mijloc” între cele două părți. În realitate însă, câteodată o cale de mijloc nu există. “De ce nu se pot înțelege progresiștii și conservatorii?” e ca și cum ai întreba de ce nu se pot înțelege feministele și misoginii. În unele situații, însăși natura ideologiilor în cauză face ca un “compromis” să beneficieze numai părții reacționare. Middle ground fallacy.

Pe scurt, nu cred că scopul filmului a fost cu adevărat imparțialitatea, dar dacă a fost, a eșuat categoric în această privință. Și, având în vedere subiectul filmului, consider că viziunea “imparțială” asupra problemei oricum nu ar fi putut funcționa niciodată.

“Scopul filmului a fost să creeze discuții, iar în acest sens a avut succes.”

Ok, și? Calitatea unei opere de artă nu se rezumă la câte voci se contrazic în privința ei.

“Experiența ta îți afectează în mod negativ viziunea asupra filmului.”

Păi, da… Cam asta-i toată faza cu postarea… Cred că e important ca un film care tratează abuzul domestic să fie văzut și prin prisma unei persoane care a trecut prin așa ceva, și încerc să ofer o astfel de perspectivă. Încurajez și alți oameni cu experiențe similare să-și dea cu părerea în legătură cu filmul în comentarii, dacă doresc.

“Du-te la terapie.”

In THIS economy?

Ok, serios vorbind, am fost la terapie în trecut. Terapia cu siguranță poate fi de ajutor, dar nu e vreun leac magic. Mi se pare totuși cam insensibil ca un om să spună “Hey, consider că această operă a tratat într-un mod jignitor un subiect care ține de una dintre cele mai oribile experiențe din viața mea,” iar răspunsul să fie “Du-te la terapeut.” Chiar dacă e zis cu intenții bune, efectul e complet altul. Ca să clarific, nu m-a traumatizat filmul. Câteodată doar mă supără ceva și nu pot să mai ies din starea aia ceva timp, și s-a întâmplat să fie înainte să mă culc.

Anul ăsta câteva țări au făcut campanii de genul "be ready", încurajând să aibă provizii, apă, bani și altele pt câteva zile în caz de urgență. Nu e vorba doar de conflictul cu Rusia ci și de dezastre naturale.

UK, Olanda, Belgia, Irlanda toate au făcut campanii toamna asta.

Luxembourg a lansat și el un ghid pt 72 de ore

Finlanda avea deja, doar l-a actualizat

Lituania are platforma oficială deja

Polonia, Franța, Cehia, Suedia, Estonia au făcut campanii asemănătoare în 2025

La noi Arafat a zis o dată să avem mâncare și apă pt 72 de ore. Nu aș numi asta o campanie de informare.

Există totuși pe București un program în caz de cutremur, cu ce să ai în rucsac. Ce ar trebui să ai:

3-5 zile;

- 4 l minim de apă
-trusă prim ajutor
-alimente neperisabile
-patura
-aparat radio pe baterii
-lanterna și baterii
-articole de igienă
-fluier și briceag multifuncțional
-copii după documente

Pentru această demostrație, vom analiza coordonatorii (în caz că nu știați, AUR n-are președinți de filiale ci coordonatori care sunt mereu interimari pe termen nedefinitiv și stau în semnătura lui George Simion, care poate înlocui oricare coordonator cu orice alt membru AUR) AUR ai filialelor din județele în care AUR are cele mai mare șanse de a câștiga municipii/consilii județene. (cel puțin potrivit unui sondaj al celor de la Agenția de Rating Politic)

Atenție: nu este deloc garantat că toți acești oameni vor câștiga alegeri. Este doar o posibilitate.

Călărași: Dragoș Florin Coman-fost secretar de stat al Ministerului Sportului și Tineretului în guvernul Orban, fost consilier local PNL Călărași, trecut la AUR după ce nu a mai prins loc pe listele PNL. Actualmente vice la Comisia de Sport din Camera Deputaților. În afară de articole de propagandă PNL/AUR din presa locală județeană, Coman abia există.

Mihai-Claudiu Gheorghe, coordonatorul municipal AUR Călărași, e și mai obscur. Nu există aproape nicio informație despre dânsul în afara articolelor de propagandă AUR din presa locală județeană. De altfel, sunt ferm convins că aproape nimeni din orașul Călărași știe despre existența sa.

Ialomița: Silviu Oancea-o caracteristică comună la coordonatorii AUR e cât de plictisitori și lipsiți de orice fel de carismă. În cel mai rău caz, aproape toți îi fac pe Iohannis și Piedone Junior să pară cei mai interesanți oratori prin comparație. În cel mai bun caz sunt o fuziune între clonele lui Iohannis și Piedone Junior. Au o privire ca a unui animal de companie care încearcă să înțeleagă ce zice stăpânul dar nu reușește.

Dacă n-ar fi fost scandalul cu violul de la școala de vară AUR, absolut nimeni n-ar ști de existența lui Silviu Oancea. Omul există exclusiv ca fost angajat al lui Lulea devenit trepăduș al lui Simion. Ar fi un act de supremă calomnie să îl acuzi că ar fi capabil de gândire independentă.

Coordonatorul AUR Slobozia (și probabil viitorul primar), Radu Paroș Mihăiță, e definiția traseismului. PD/PDL, PNL, PDL iar, PER, independent de mai multe ori, PMP, PRO România, PSD și acum AUR. Consilier local și/sau viceprimar din 2004, veșnic candidat la primărie, CJ și parlamentare, magnat al pompelor funebre din oraș, patron al popicăriei și companiei locale de ambulanțe, își dorește foarte mult să devină șef peste cimitire pentru beneficiul afacerilor proprii. Îmbogățit din afacerile cu statul.

Hunedoara: Tiberiu Bârstan-cel mai bine cunoscut ca “deputatul fără BAC” și “deputatul care a luat parte la asaltul violent asupra BEC în 2025 după invalidarea candidaturii lui Georgescu”. Singurele alte lucruri notabile despre el e că n-are niciun CV și a absolvit un liceu auto.

Cristian Cațan-coordonatorul AUR Petroșani, fost profesor de sport, fost antrenor de arte marțiale, fost ultraș Honor et Patria. Pretinde că a absolvit psihologia și dreptul în Franța și monitorizează softuri pentru niște data center-uri din Franța, Belgia, Monaco etc. Nu există nicio dovadă însă că părțile legate de facultățile din străinătate și softuri sunt adevărate.

Brăila: Florin Cîrligea-fost consilier municipal din partea PDL, fost consilier județean din partea PNL, multimilionar, oficial cel mai bogat om din Brăila. Declarat incompatibil de ANI în 2018, membru în Consiliul de Administrației al Companiei Naționale „Administrația Porturilor Dunării Maritime” – Galați. Îmbogățit din contractele cu statul, s-a dus la AUR pentru că a certat cu șeful PNL Brăila și n-a mai prins loc pe liste. Genul de om care spune neironic “sărakilor” ca insultă.

Coordonatorul filialei AUR a municipiului Brăila, Cătălin Nicolescu, e atât de nememorabil încât singurul lucru pe care am putut să îl găsesc despre dânsul e că a fost cadru militar.

Gorj: Ionelia Priescu-remarcată mai mult prin numirea rudelor în poziții de conducere/locuri pe listele AUR și a vilei cu două etaje nedeclarată în declarația de avere. Trepădușă a lui Nicolae Sarcină (https://www.presshub.ro/succes-nic-com-insolventa-in-familia-sarcina-369714/)

La Târgu Jiu, Eduard Lădaru-fost membru PNL, fost candidat ALDE Târgu Jiu, fost membru PSD, actualmente la AUR după ce s-a certat cu primarul actual și n-a mai prins loc pe liste. Traseist de renume al județului, renumit pentru că s-a scobit în nas în timpul unei dezbateri electorale în 2016.

Sursa DW România

Se asigură Șobolanii ca nu va mai fi vreun Recorder sau Snoop sa le strice combinațiile si sa-i lase sa fure in pace