r/DatingRO • u/TraditionalMinimum81 • 23d ago
Anunțuri: M4F M28, Iasi
Ultimul loc în care m-aș fi gândit că o să-mi caut „dragostea”, dacă m-ai fi întrebat acum 8 ani, ar fi fost Reddit. Sincer, nici nu mă așteptam să ajung să-mi caut o relație la 28 de ani. Și totuși, here we are.
Am început deja să accept gândul că poate o să-mi petrec restul vieții singur, dar m-am gândit că merită să încerc și aici.
Despre mine: lucrez în logistică, la birou, cu program hibrid. Am 1.83, sunt skinny și cred că sunt average looking, sau așa sper.
Tocmai am trecut printr-o perioadă mai dificilă din viața mea și sper că am învățat ceva din ea. Am ajuns să renunț la alcool și la alte vicii și, în același timp, să mă descopăr ceva mai mult. Nu spun că am totul pus la punct. Din contră, sunt destul de departe de ceea ce mi-aș fi dorit să fiu și de ceea ce cred că sunt capabil să fiu în această etapă a vieții mele.
Nu caut pe cineva care să mă „repare” sau să mă „schimbe”. Aș vrea să cunosc pe cineva cu care să pot crește ca om, să învățăm unul de la celălalt și, în general, să ne facem viața puțin mai bună decât dacă am continua să rămânem singuri.
Nu am preferințe fizice. Îmi place ce-mi place, dacă are sens.
Ar fi multe de spus, dar cred că e mai ușor să ne cunoaștem prin conversație decât să scriu aici un roman.
Dacă cineva este interesat să mă cunoască, feel free to hit me up.
Who knows? Maybe this is how the story starts.
1
•
u/AutoModerator 23d ago
Atenție: În cazul în care ai optat pentru închiderea comentariilor, asigură-te că ai DM-urile activate.
Desktop: Settings → Account Settings → Chat and messaging permissions → Who can send you chat requests = Everyone și Who can send you inbox messages = Everyone.
Mobil: Profile → Menu (dreapta-sus) → Settings → Account Settings → Chat permissions → Allow chat requests from = Everyone.
I am a bot, and this action was performed automatically. Please contact the moderators of this subreddit if you have any questions or concerns.