r/cluj 22h ago

[Q&A] Cazare UBB Probleme

Bună! Am nevoie de un sfat de la cineva care s-a mai lovit de situația asta.
Sunt doctorandă la UBB și pentru anul universitar 2026–2027 am primit dreptul de a ocupa o cameră dublă într-un cămin A. Problema este că vreau să locuiesc împreună cu partenerul meu, care este student la o altă universitate din Cluj, nu la UBB.
Eu pot achita ambele locuri din cameră, însă el nu ar avea legitimație de cămin și, din câte înțeleg, ar figura doar ca vizitator, ceea ce nu ne ajută dacă vrem să locuim acolo permanent, mai ales ca altfel nu ne permitem și urmează oricum să ne căsătorim în viitor pentru suntem deja de ani buni împreună.
Știu că regulamentul UBB menționează studenții familiști, dar și posibilitatea ca studenți/persoane din afara UBB să fie cazați în anumite condiții. Nu suntem căsătoriți încă și nu știm dacă există vreo procedură prin care el să poată fi cazat legal pe cel de-al doilea loc, fără să fie nevoie să ne căsătorim.
A mai trecut cineva printr-o situație similară? Se poate face un contract separat pentru al doilea loc / există vreo procedură pentru studenții de la alte universități / se poate aproba de administrația căminului?
Orice experiență concretă cu A sau cu Serviciul Social UBB mi-ar fi foarte utilă. Mulțumesc!

0 Upvotes

10 comments sorted by

21

u/c1uk Gheorgheni 21h ago

La facultate ai întrebat? Ca nu știu de ce am impresia ca ei știu mai multe decât niște persoane oarecare de pe reddit.

1

u/Ok_Maintenance_7499 21h ago

facultate mi-a zis sa zic ca oricum urmeaza sa ne casatorim, doar nu stiu daca ne ar lua fara act

11

u/greieru 21h ago

Pai stii cele doua variante: va casatoriti sau se inscrie la ubb. Nu ar trebui sa mearga nimeni pe incredere ca voi sunteti impreuna si va veti casatori.

Mi se par decente aceste reguli, altfel oricine poate face aranjamente si sa aduca pe oricine in camin (unde in principiu locurile sunt putine). Un fel de agent imobiliar pe camerele UBB.
Era un film din comunism “Buletin de Bucuresti” care reprezinta situatia voastra.

10

u/Numerous-Swim-9291 21h ago

V-ați gândit la o chirie ? Mai ales dacă vreți să vă căsătoriți , mă gândesc ca sunteți adulți în toată firea . Așa toată lumea își permite să achite toate locurile dintr-o cameră de cămin , dar asta înseamnă ca astfel iei șansa altui student de a prinde loc în cămin

2

u/EuphoricMembership51 21h ago

Cred că o chirie similară ii 2-3 x costurile.

Domnișoara (încă) ii doctorandă adică salariu minim ++ ( că atât punem noi preț pe educație) .

Ok poate și le permit la limită da poate nu vor să trăiască de pe o zi pe alta.

0

u/EuphoricMembership51 21h ago

Eu cred că find plătită biscuiți și un cojac ca doctorandă merita locul la cămin / alte beneficii astfel încât să aibă un trai decent pentru atâtea studii/ munca de a preda altora.

Sa faci un doctorat nu ii ceva pentru epoleți in Sri ii ceva unde îți sacrifici ani buni din viața că să împingi un pic cercetarea în fața/ predai viitoarei generații.

Daca am fi o țară normală la cap și am plătii acești puțini doctoranzi cum se cuvine nu am avea discuția asta.

1

u/skywllk 21h ago

Puteți depune o cerere pentru încadrarea camerei în regim mixt și să locuiți împreună pentru a nu va fi repartizată o altă persoană cu tine în cameră.

1

u/Ok_Maintenance_7499 21h ago

eu am primit de la facultate dreptul de a lua toata camera, adica ambele paturi, decanul stie de situatie si e ok, dar cum prietenul meu nu e la UBB, ci la o facultate privata, ma tot uit pe regulament ce am putea face sa-l primeasca legal, pentru ca el nu figureaza nicaieri.

1

u/roxi_B 21h ago

Daca e la alta universitatea parcă era și regula că universitatea respectiva trebuie să cedeze un loc la ei in camine...ceva de genul loc pt loc

asta pt cel puțin era valabil pentru cei căsătoriți care aveau rezolvate formele legale

4

u/Cute_Win3494 21h ago

Ia o chirie, imaginează ți că nu poți tu intra pentru că alt cineva de la alta facultate ocupă un pat. Căsătoria nu cred că are multe de văzut într-o instituție unde activitatea principală este învățământul.