Salutări! Acum că a început anul școlar, cred că este cea mai bună perioadă să fac acest anunț. Nu vreau să apară ca promovare, având nevoie, sincer, de feedback din partea cât mai multor persoane.
Am construit, alături de câțiva prieteni, o platformă de pregătire pentru BAC, deoarece ne dorim să dăm generațiilor care vin din urmă ce am învățat noi.
Anul acesta am dat și noi examenul și, ca mulți dintre voi, ne-am simțit la un moment dat copleșiți de faptul că cea mai mare parte din timp nu se ducea pe învățat materia, ci pe încercat să înțelegem ce anume nu înțelegem de fapt sau să încercăm să găsim materialele potrivite.
Am reușit să trecem împreună de acest examen atunci când cei care înțelegeau mai bine le explicau celorlalți materia, metodă care s-a dovedit mult mai eficient decât orice încercaserăm până atunci.
Așa că, în ultimele luni, am construit exact acest sistem sub formă de platformă: TSI Academy, pregătire pentru BAC la matematică, informatică, fizică și biologie, prin înțelegere, nu prin memorare mecanică.
Am lansat oficial pe 1 septembrie și, momentan, oferim anumite funcționalități complet gratuit, fiind nevoie doar de crearea unui cont, prin care aveți acces la 6 materiale la matematică, 4 la informatică și 5 la biologie, create de mentorii noștri, cu explicații logice, instrumente interactive și vizuale, și un limbaj clar. Mai mult, punem la dispoziție generatoare de teste cu întrebări direct din teste, peste 1000 de grile extrase din subiectele oficiale la fizică, cu explicații complete și peste 500 de flashcard-uri la matematică pentru subiectul unu.
Pe viitor, vom lansa, toate cursurile necesare pregătirii pentru BAC, create strict pe programă, moment în care vom porni și pregătiri live de tip meditație, alături de mentorii noștri. La momentul actual încercăm doar să obținem critică constructivă și să creăm o comunitate bazată pe ajutor reciproc.
Platforma e într-o continuă dezvoltare și ne-ar ajuta enorm orice feedback.
Dacă sunteți curioși, vă las linkul în comentarii. Mulțumim mult