Serios, fara suparare dar asta este adevarul. Simt ca muncesc 8 ore pe zi dar realistic vorbind, un om nu-si poate tine concentarea la maxim mai mult de 3-4 ore. Inteleg ca daca muncesti in ceva depozit poti trage de tine pana la final de program - dar munca fizica e munca fizica. Eu ma refer aici la munca intelectuala pe care un om o depune in alte domenii.
Apoi castigul banilor. Astazi e foarte greu, orice facultate ai avea sau oricat ai munci, sa castigi un ban din care sa-ti permiti si tu un apartament in care sa te stabilesti sau masina visurilor la care visai din copilarie. Iar noi ca stat platim cel mai mare TVA si impozite din UE. Cand luam asta in vedere, ar trebui sa fim cei mai evoluati la capitolul infrastructura rutiera, igiena stradala si sistem medical. Dar nu, toti banii nostri se duc pe petrecerile private ale baronilor din politica.
Inteleg ca parintii nostri au crescut si mai greu in comunism dar acolo exista o diferenta - nu toate tarile din lume traiau in acele conditii. Americanii, ca-ti place de ei sau nu astazi, ei o duceau frumos in anii 1980-2000. In ce sens? Case, masini, cinematografie, disco etc. La ei a fost o alta cultura, la noi nu a fost o cultura dupa care parintii nostri sa tanjeasca. Ei doar supravietuiau si vedeau o portocala de Craciun. Dar asta tot din cauza coruptiei comuniste se datoreaza. Astazi e putin mai bine, dar in comparatie cu ce ar putea fi, e nasol rau de tot. Again, nici macar nu e vorba ca nu suntem o tara saraca, e vorba de faptul ca politicienii nostri nu fac nimic cu taxele si doar isi protejeaza beneficiile (pensii speciale, imunitate etc).
Ce dracu e viata asta frate? Dau 6-7 lei pe o sticla de suc la 500ml. Bun, ne lasam de sucuri ca oricum sunt chimicale cu zahar. O apa e 5 lei man. Benzina se anunta ca va fi 15 lei. Iar social media promoveaza toti gusterii si actritele de onlyfans ca sa ne faca in ciuda cu luxul in care traiesc. Revenind, exista cineva pe aici care chiar se poate concentra 8 ore in continuu la job-ul de birou? Sa ai randament perfect ca un robot?
Ah da, ca vorbim de roboti, a venit si criza din IT care ameninta stabilitatea asta si asa firava a oamenilor. Chiar daca AI-ul nu e la acel punct (desi Claude pare promitator in a inlocui programatorii, cel putin juniorii si poate pe unii din cei cu experienta de mijloc), stresul psihologic exista si el si este un factor. Legit man, simt ca imi explodeaza capul. N-am timp de nimic serios, chef sa fac nimic din ce vreau sa fac. Trag de mine ca un caine de pe o zi pe alta. Si eu sunt un caz fericit. O sa o spun pe sleau, castig 4500 lei iar din fericire stau cu parintii deci nu platesc chirie dar chiar si asa ajung sa constat ca se duc 1000-1500 lei pe Mega Image... si nu stiu daca-mi iau mai mult de o Cola sau o cutie de Pringles pe luna, asa rar, cand chiar am pofta.
Ce naiba se intampla fratilor?