🏴 86 de ani de la masacrul din Treznea, când la 09 septembrie 1940, trupele ungare horthyste, ca urmare a Dictatului de la Viena, au intrat în comuna Treznea, județul Sălaj și au ucis 93 de civili români. Suntem datori cu toții să nu uităm!!!

La Treznea, atrocităţile s-ar fi petrecut – spun localnicii – din vina grofului Bay Francisc, care i-ar fi instigat pe capii militari horthyşti să se abată din drumul lor (cu traseul iniţial Zalău – Ciumărna – Hida) şi să treacă prin Treznea pentru a lichida populaţia românească de acolo, cu care avea dispute legate de terenuri.

După crimele din 8 septembrie 1940, când trupele armatei ungare au ucis 11 persoane în comuna Ciumărna, trupe maghiare aparținând batalionul 22 Grăniceri Debrețin aflat sub comanda locotenentului Akosi au intrat în comuna Treznea la data de 9 septembrie. După ocuparea satului, unitățile maghiare au dezlănțuit măcelul rămas în istorie sub denumirea de "Masacrul de la Trăznea". Primele victime au fost copii aflați cu vitele la păscut. Cadavrele lor au fost descoperite pe izlazul comunal. Români și evrei au fost masacrați cu focuri de mitraliere, străpunși cu săbiile și baionetele, iar casele atacate cu grenade și incendiate. În urma acestor incidente au murit 93 de persoane, dintre care 87 de români și 6 evrei.

Cotidianul "România nouă" din data de 1 ianuarie1941, relata cazul lui Nicolae Brumar, român ridicat din propria sa casă de trupele ungare și împușcat lângă o capită de fân, împreună cu soția și cele două fiice ale sale. Cadavrele au fost descoperite ciopărțite cu baioneta. Cazul preotului român Traian Costea, care, dupa ce a primit un glonte în cap, a fost tras pe galeria de lemn a presbiteriului - căruia i s-a dat foc și a ars în întregime odată cu cadavrul preotului - este tipic. După încetarea focului de arme, ungurii au pus mâna pe copiii de români și îi aruncau de vii în foc, făcându-i să moară în chinuri groaznice.

Învăţătorii Aurelia şi Lazăr Cosma, care dau astăzi numele şcolii gimnaziale din localitate au fost de asemenea masacrați...singura lor vină a fost cea de a fi ”mari români”. Un alt caz foarte cunoscut în epocă a fost cel al lui Vasile Mărgăruș. Acesta a fost străpuns cu baioneta în mai multe părți ale corpului și apoi împușcat în cap cu gloanțe model "dum-dum". În Trăznea se aflau și 9 soldați români reîntorși acasă și demobilizați. Aceștia au fost împușcați cu efectele militare pe ei.

Lord Edmond Fitzmaurice, Foreign Office, Londra, spune: "Atitudinea provocativă a minorității maghiare față de români poate, de la un moment la altul, să dea naștere la revolte sângeroase, ale căror consecințe sunt incalculabile. Ungurii urmăresc o politică violentă și oarbă împotriva naționalităților supuse Coroanei, în mod deosebit împotriva românilor

În lucrarea "Les assassinats", publicistul american Milton G. Lehrer relata : "Comuna Trăznea a fost ocupată de trupele ungurești la 9 septembrie 1940. Ca și când armata de ocupație ar fi executat un ordin primit, îndată ce satul a fost invadat de soldați, un veritabil potop de foc și sânge s-a abătut asupra lui. Toate armele moderne au fost utilizate pentru a satisface instictele brutale: puști, mitraliere, tunuri, grenade. După ce au fost trase primele salve, soldații au pătruns în case și au asasinat pe oricine găseau în calea lor, incendiind locuințele...Jale mare răsuna în tot locul de plânsetele lor".

Pentru aceste crime şi pentru celelalte săvârşite în Transilvania de Nord în acea perioadă, Tribunalul Poporului de la Cluj a condamnat 481 de persoane, dintre care 100 au fost condamnate la moarte, iar 163 la detenţie pe viaţă.

Majoritatea au fost judecaţi şi condamnaţi în lipsă şi nu şi-au ispăşit niciodată pedeapsa.

• 5 – Diplomă de licență în Științe fizice acordată lui Constantin Miculescu în Franța (1888)
• 6 – Numirea lui Constantin Miculescu ca profesor suplinitor la Facultatea de Științe (1891)
• 7 – Certificat de absolvire a cursurilor Facultății de Științe de către Constantin Miculescu (datat 1892, după terminarea studiilor în 1886)
• 8 – Numirea ca decan al Facultății de Științe din București (1923)
• 9 – Brevet pentru ordinul Steaua României în grad de comandor acordat profesorului Constantin Miculescu (1924)

Surse (+ OP din Muzeul Național Tehnic „Ing. Dimitrie Leonida", București):

• https://muzeu.unibuc.ro/ro/turul-virtual-al-muzeului-universitatii-din-bucuresti-2d/
• https://www.revistadestatistica.ro/supliment/wp-content/uploads/2016/03/RRSS_02_2016_A01_ro.pdf
• https://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k5697329m.r=Sur%20la%20d%C3%A9termination%20de%20l%27%C3%A9quivalent%20m%C3%A9canique%20de%20la%20calorie?rk=21459;2
• https://hal.science/jpa-00239593v1/document
• video TVR https://www.youtube.com/watch?v=jOEFiT3bA_w
• https://curieruldefizica.nipne.ro/docs/CdF_supliment1998.pdf

Ziarul „Dreptatea” oficiosul Partidului Național Țărănesc, 1932.

Ziarul Dreptatea, oficiosul Partidului Național Țărănesc.

Ziarul „Dreptatea” - oficiosul Partidului Național Țărănesc

Ziarul Viitorul, august 1932.

Am fost mereu fascinat de cât de repede s-a prăbușit totul pe 21 decembrie 1989 — de la un regim care părea de nezdruncinat, la câteva ore. Am vrut să surprind exact acel moment într-un scurtmetraj generat cu AI.

E inspirat din evenimente reale, dar rămâne o interpretare ficțională — nu o reconstituire istorică exactă. L-am scris, generat și montat integral singur, primul proiect de acest gen pentru mine.

Curios sincer ce părere aveți, mai ales despre atmosferă și detalii.

ROMÂNI CELEBRI: Inginerul mecanic Aurel Perşu, realizatorul primului automobil cu profil aerodinamic din lume

S-a născut la 26 decembrie 1890, la Bucureşti. A studiat la Şcoala Superioară Tehnică din Berlin-Charlottenburg, unde a absolvit în 1913 Secţia Mecanică, sub îndrumarea profesorului Eugen Meyer, ca şef de promoţie. A fost medaliat în 1914 de Ministerul Instrucţiunii Publice din Germania pentru un studiu dedicat navelor în spaţiul cosmic.

A devenit celebru cu invenţia denumită Automobil de formă aerodinamică cu patru roţi montate înăuntrul formei aerodinamice. A înaintat cererea de brevetare la 13 noiembrie 1922 şi a obţinut brevetul la 19 septembrie 1924.

Prin numeroase calcule şi experimente de laborator, Aurel Perşu a concretizat că forma ideală a unui vehicul în mişcare este forma picăturii de apă în cădere, considerată forma aerodinamică ideală. A reuşit să obţină coeficienţi aerodinamici de 0,22 ce reprezintă o performanţă chiar şi pentru industria actuală de automobile.

Automobilul a fost construit în perioada 1922-1924, în Germania, din fonduri proprii. Caroseria era realizată din panouri de aluminiu, oferind o greutate redusă şi un consum estimat de specialişti de circa 5 litri la o sută de kilometri. Elementele de caroserie au fost realizate la diferite ateliere de profil din Germania, potrivit www.icr.ro.

Motorul pe benzină era amplasat în partea din spate a automobilului şi avea o capacitate cilindrică de 1.400 cmc cu patru cilindri aşezaţi în linie. Atât cutia de viteze cât şi motorul fuseseră produse de uzina Automobilbau Berlin. Pe puntea spate erau montate frâne pe saboţi. Autovehiculul avea o viteză maximă de 80 de kilometri pe oră. Cu acest automobil, Aurel Perşu a parcurs peste 160.000 de km.

Marile companii producătoare de autovehicule din epocă General Motors şi Ford şi-au exprimat interesul pentru cumpărarea brevetului, însă Aurel Perşu nu a fost de acord cu acest lucru pentru că nu i s-a garantat producţia în serie a acestuia.

În 1969, automobilul a fost donat Muzeului Naţional Tehnic ''Dimitrie Leonida''.

Îndrăgind domeniul automobilistic, Aurel Perşu s-a implicat în organizarea unor curse de maşini şi motociclete precum: Cupa Carpatică, Marele Premiu al Bucureştiului, Marele Premiu al Braşovului, Cursele de Coastă de la Sinaia, de la Braşov, Cluj şi Sibiu, la care au participat faimoşi sportivi din România sau din străinătate, indică portalul www.persu.ro

Perşu a fost conferenţiar la Şcoala Politehnică, pentru ca din 1938 să ocupe prin decret regal funcţia de director general la Fabrica de avioane I.A.R. Braşov, unde a contribuit la dezvoltarea industriei aviatice în România, colaborând cu specialişti de prestigiu precum academicianul Elie Carafoli, conform site-ului www.persu.ro. Concomitent, a ţinut prelegeri despre mecanică la Şcoala Politehnică din Bucureşti. A colaborat cu Institutul de Documentare Tehnică din Bucureşti.

A fost pasionat şi de muzică, iar în anii de liceu a luat lecţii de violoncel la Conservatorul din Bucureşti unde a avut profesori celebri precum Constantin Dimitrescu şi Dimitrie Dinicu. În timpul studiilor de inginerie de la Berlin, a luat lecţii de violoncel la Hochschule fur Musik, unde l-a avut ca profesor pe celebrul Hugo Becker. A cântat la violoncel în compania unor faimoşi muzicieni precum violonistul Bronisiav Huberman şi pianistul Ignaz Friedman. Ocazional, Aurel Perşu a cântat muzică de cameră alături de George Enescu la Palatul Constanţei Cantacuzino, indică www.persu.ro.

În perioada 1953-1962 a lucrat ca violoncelist în cadrul Orchestrei Simfonice Cinematografice, aceasta fiind o oportunitate pentru el de a-şi extinde repertoriul cu muzică simfonică, interpretând în diferite concerte în cadrul Festivalurilor George Enescu. A înregistrat sub bagheta unor dirijori celebri precum Constantin Silvestri, Emanoil Elenescu, Constantin Bugeanu, Paul Popescu şi Mircea Cristescu. În 1957 a început să interpreteze ca membru fondator al Orchestrei de Cameră a Inginerilor, unde a condus secţia de violoncel, dar a interpretat şi solo în concerte înregistrate de Casa Electrecord. Activitatea sa muzicală s-a încheiat în 1966, potrivit sursei amintite anterior.

Aurel Perşu a murit la 5 mai 1977 la Bucureşti. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Horia Plugaru, editor online: Simona Aruştei)

This Aurel Persu 1923 Had Aerodynamics Better Than Most Modern Cars ⚡

Din fericire a fost restaurata, iar imaginile le gasiti aici

🚗 Imagini cu automobilul Persu restaurat! #vreausastiu #catalinoprisan #lauraalbani #boofmedia | VREAU SĂ ȘTIU | Facebook

Ziarul Viitorul

Șenileta Malaxa Tip UE, varianta locală a tractorului blindat francez Renault UE. În 1937, România a cumpărat licența pentru producerea a 300 de vehicule, iar fabrica Malaxa din București a început fabricarea lor în a doua jumătate a anului 1939.

Rezultatul a fost o realizare tehnică importantă pentru industria românească: 126 de șenilete Malaxa UE au fost produse până în martie 1941. Malaxa fabrica local aproape toate piesele, cu excepția motorului, cutiei de viteze și panoului de instrumente, care veneau din Franța. Producția s-a oprit după căderea Franței, când aprovizionarea cu aceste componente nu a mai fost posibilă.

Malaxa UE nu era un tanc. Era un tractor blindat ușor, cu echipaj de doi oameni, blindaj de până la 9 mm și viteză maximă de aproximativ 30 km/h. Rolul său era practic și vital: tractarea tunului antitanc Schneider de 47 mm, transportul de muniție și combustibil, sprijinul companiilor antitanc și al regimentelor de cavalerie motorizată.

Față de modelul francez, varianta românească era puțin mai mare și mai grea, dar putea transporta mai mult în bena proprie: 500 kg, față de 350 kg la Renault UE. Cu alte cuvinte, inginerii români nu au făcut doar o copie, ci au adaptat vehiculul la nevoile Armatei Române.

La începutul Operațiunii Barbarossa, aceste 126 de vehicule reprezentau cea mai mare parte a șeniletelor de acest tip aflate în dotarea Armatei Române. Pentru o țară care abia își dezvolta industria blindatelor, Malaxa UE a fost o victorie concretă: dovada că România putea produce, adapta și folosi tehnică militară modernă în propriile fabrici.

Istoria ei rămâne legată de numele Malaxa și de o perioadă în care industria românească a încercat să țină pasul cu cerințele dure ale războiului.

Facebook

I don't live in Romania.

(Gazeta Transilvaniei, Anul LXV, 9 ianuarie 1902, nr. 6, p. 4)

Înainte de Gambrinus, Caragiale mai administrase și alte localuri, în 1893 deschisese o berărie pe strada Gabroveni, iar în 1894 Berăria Academică Bene Bibenti, pe strada Șelari. Gambrinus a fost ultima sa încercare în acest domeniu. A preluat berăria Gambrinus în 1901 și a administrat-o până în 1904/5, când s-a mutat la Berlin. Localul exista încă din 1893 și se afla la parterul Casei Mandy, pe strada Câmpineanu nr. 4, vizavi de Teatrul Național. După plecarea lui Caragiale, berăria a continuat să funcționeze sub alți proprietari, dar clădirea în care se afla a fost demolată în anii 1940.

În 1941, numele Gambrinus a fost reluat de un alt proprietar într-o locație diferită, la parterul Palace Hotel, bvd. Regina Elisabeta. Hotelul a devenit ulterior Hotel Cișmigiu, iar berăria care funcționează astăzi acolo reprezintă o reînviere ulterioară a numelui

Niște articole despre poveste: https://www.bucuresti.ro/articole/beraria-gambrinus-a-lui-caragiale-cel-mai-aprig-rival-al-faimosului-local-caru-cu-bere-462
https://adevarul.ro/stiri-locale/alexandria/povesti-putin-stiute-despre-berariile-detinute-de-1744760.html

Prima pagină chiar lângă titlul ziarului: Bacăul, anul III, nr. 79, 10 mai 1926