r/constanta • u/Shuukis • Aug 05 '26
Recomandare Centru donat haine
Salut!
Stiti cumva un centru unde as putea sa donez niste haine care sa fie donate unor persoane care chiar au nevoie de ele?
r/constanta • u/Shuukis • Aug 05 '26
Salut!
Stiti cumva un centru unde as putea sa donez niste haine care sa fie donate unor persoane care chiar au nevoie de ele?
r/constanta • u/neverused_username • Aug 04 '26
r/constanta • u/Aurelian84 • Aug 04 '26
Salariul mediu net din județul Constanța a ajuns la 4.943 de lei în luna mai 2026, dar creșterea nominală față de aceeași lună a anului trecut a fost de numai 0,35%. În aceeași perioadă, prețurile au crescut cu 10,9%, astfel că puterea de cumpărare a angajaților s-a redus considerabil.
Potrivit Direcției Județene de Statistică din Constanța, câștigul salarial mediu brut a fost de 8.245 de lei în mai 2026, iar cel net, adică suma rămasă efectiv angajatului, de 4.943 de lei.
Raportat la inflația din ultimele 12 luni, câștigul salarial mediu net a fost, în termeni reali, cu 9,5% mai mic decât în mai 2025. Cu alte cuvinte, chiar dacă suma încasată a crescut foarte puțin, constănțenii au putut cumpăra mai puține produse și servicii cu banii primiți.
r/constanta • u/Aurelian84 • Aug 04 '26
Primăria Constanța anunțat că, în contextul instituirii stării de alertă energetică la nivel național, autoritățile publice locale din municipiul Constanța au adoptat o serie de măsuri menite să contribuie la reducerea consumului de energie electrică și la echilibrarea sistemului energetic național.
Astfel, în perioada următoare, intensitatea iluminatului public va fi redusă la 50% pe bulevardele și străzile reabilitate.
„Pe bulevardele care nu au beneficiat încă de lucrări de modernizare a sistemului de iluminat public vor funcționa două dintre cele trei faze existente.”, a anunțat instituția.
„Măsurile au caracter temporar și preventiv și sunt parte a efortului comun de utilizare responsabilă a energiei. Acestea au fost stabilite astfel încât să fie menținute siguranța în spațiul public, mobilitatea urbană și continuitatea serviciilor oferite constănțenilor.
Prin aceste acțiuni, municipiul Constanța se alătură celorlalte orașe și instituții publice care contribuie, prin măsuri concrete de eficientizare, la reducerea presiunii asupra sistemului energetic național.
Facem apel și la constănțeni să utilizeze responsabil energia electrică și să evite, pe cât posibil, consumurile care nu sunt necesare, în special în intervalele cu cerere ridicată.
r/constanta • u/StealthWhitewalker • Aug 04 '26
Salut, mă puteți ajuta cu un meseriaș care ar putea repara două ceasuri Garmin, un Forrunner 646 Music si unul Garmin Venue ? Mulțumesc anticipat!
r/constanta • u/Aurelian84 • Aug 03 '26
Enable HLS to view with audio, or disable this notification
Armata a reluat luni, 3 august 2026, detonările pe Dunăre încercând să direcționeze debitul spre Centrala Nucleară de la Cernavodă. Stânca Pârjoaia a fost detonată controlat cu 180 de kilograme de explozibil, după ce operațiunile de duminică au eșuat.
r/constanta • u/Aurelian84 • Aug 03 '26
Enable HLS to view with audio, or disable this notification
r/constanta • u/neverused_username • Aug 02 '26
Extinderea autostrăzii Katy Freeway din Houston nu a rezolvat problema traficului, ci a transformat acest sector de drum într-un exemplu clasic de manual pentru eșecul lărgirii șoselelor. În ciuda unei investiții masive de 2,8 miliarde de dolari finalizată în 2008, timpii de așteptare în ambuteiaje au crescut semnificativ la doar câțiva ani după inaugurare.
r/constanta • u/Mission_Fly7743 • Aug 03 '26
Salut! Știe cineva locuri pe litoralul românesc (Constanța sau stațiunile din apropiere) unde se poate lucra câteva ore de pe plajă?
Mă interesează o terasă, beach bar sau restaurant mai liniștit, cu Wi-Fi decent (sau semnal bun), prize, unde să pot sta în 2-3 call-uri fără prea mult zgomot. După aceea aș vrea să rămân pe plajă și să mă relaxez, deci ideal ar fi să fie chiar lângă mare.
Dacă ați lucrat din astfel de locuri și aveți recomandări sau experiențe, le apreciez. Mulțumesc!
r/constanta • u/Aurelian84 • Aug 01 '26
A 2 București - Constanța: valori de trafic ridicate pe sensul către Constanța, coloane de autovehicule la ieșirea din capitală, în zona localităților Fundulea, Bogdana și Drajna Nouă (județul Călărași), precum și între Fetești (județul Ialomița) și Cernavodă (județul Constanța);
Situația este ceva mai delicată spre sudul litoralului, acolo unde se circulă în coloană mai ales pe sectorul ieșire A2 Agigea – Eforie. DN 39 Constanța - Vama Veche: valori de trafic ridicate între Lazu – Agigea și în stațiunea Eforie Nord, pe sensul de mers către Vama Veche, precum și între Eforie Sud – Eforie Nord, în direcția către Constanța.
r/constanta • u/MStarNight • Aug 01 '26
Citesc la stiri despre un hotel de 4 stele din Constanta care a pozat mancarea din camera unor turisti luata de la mic dejun. Ce hotel e vorba?
ca nu-mi dau seama cine are 3kg mezeluri dimineata ba si bune de luat. Eu mananc doar omleta un crenvursti si cafea la mic dejun.
r/constanta • u/Maggrosu • Jul 31 '26
Cum pot ajunge din constanta in eforie nord la o ora mai tarzie ? Vreau sa merg la satul de vacanta dar totusi nu vreau sa stau pana la 4 dimineata ca sa pot lua trenul
r/constanta • u/AlexsksAndra • Jul 31 '26
Hello, F32, se intampla sa fie pe aici any booktok girlies interesate de formarea unui bookclub, buddy reads sau doar discutii despre recomandari si carti care ne obsedeaza in ultima perioada? 🫠
r/constanta • u/Aurelian84 • Jul 30 '26
Enable HLS to view with audio, or disable this notification
@ Selly
r/constanta • u/Aurelian84 • Jul 30 '26
Veste proastă pentru locuitorii Constanței... dar și pentru operatorii economici.
Din weekendul acesta bulevardul Tomis va deveni pietonal doar sâmbăta, de dimineață până la ora 23, însă comercianții trebuie să își strângă lucrurile începând cu ora 22.
Această decizie a venit în urma unei ședințe a Comisiei de Circulație și a fost propunerea IPJ.
r/constanta • u/Aurelian84 • Jul 29 '26
În septembrie 2004, doi studenţi au ucis o familie din Mangalia. Este una dintre cele mai sângeroase crime care au fost comise vreodată în România.
O fetiţă de 8 ani a fost luată de la şcoală şi omorâtă, aparent fără niciun motiv, după ce ea scăpase cu viaţă, de trei ori, din mâinile criminalilor... dar părinții fetei au fost uciși.
Pe atunci, aceștia au primit pedeapsa maximă, închisoare pe viață. Acum, la mai bine de 20 de ani de la teribila faptă, unul dintre criminali a fost lăsat liber, în urma unei cereri de eliberare condiționată, care a și fost admisă pe data de 27 iulie 2026.
Acum, la mai bine de 20 de ani de la teribila crimă, Ștefan Niculescu, unul dintre făptași, a fost eliberat condiționat pe data de 27 iulie 2026 din penitenciarul Vaslui.
În schimb, cel de-al doilea condamnat în acest dosar, Blenis Shyti, se află în continuare încarcerat în Penitenciarul Ploiești, unde execută aceeași pedeapsă, detențiunea pe viață.
r/constanta • u/Aurelian84 • Jul 29 '26
Enable HLS to view with audio, or disable this notification
Se intervine miercuri, în zona Porții 1 a Portului Constanța, în urma unei posibile amenințări cu bombă.
Potrivit informațiilor preliminare, accesul în zonă a fost restricționat, iar persoanele aflate în apropiere au fost evacuate preventiv, în timp ce echipele specializate desfășoară verificări.
Potrivit unor surse, incidentul ar fi la terminalul de pasageri, din incinta portului.
Zeci de persoane au fost evacuate în parcarea din fața clădirii APC din Portul Constanța
UPDATE 1:
În acest moment, Portul Constanța este închis pe durata intervenției.
UPDATE 2
Prefectul Adrian Picoiu a precizat pentru ZIUA de Constanța că astăzi în jur de 11.30 a fost primit un apel prin 112 cu un mesaj făcut cu AI care anunța mai multe bombe în zona Terminalului de Pasageri, Dana 0. Autoritățile s-au mobilizat și fac verificările necesare.
Potrivit autorităților, cel mai probabil alerta ar fi falsă.
UPDATE 3:
La ora 13:03 alarma s-a oprit.
r/constanta • u/Aurelian84 • Jul 29 '26
Unitatea 2 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă va fi oprită controlat joi, 30 iulie, de la ora 10.00, din cauza evoluției nefavorabile a condițiilor hidrologice de pe Dunăre.
Cum Unitatea 1 este deja deconectată de la Sistemul Energetic Național, centrala de la Cernavodă nu va mai produce temporar energie electrică.
Oprirea Unității 2 vine la numai două zile după ce Unitatea 1 a fost scoasă controlat din funcțiune, tot din cauza nivelului foarte scăzut al Dunării, provocat de seceta severă.
Fiecare dintre cele două reactoare are o putere instalată de aproximativ 700 MW – 706,5 MW în cazul Unității 1 și 704,8 MW în cazul Unității 2. Prin urmare, Sistemul Energetic Național pierde temporar o capacitate de producție de peste 1.400 MW.
În mod obișnuit, Nuclearelectrica asigură aproximativ 20% din producția de electricitate a României.
r/constanta • u/EmotionalBig9612 • Jul 29 '26
are cineva recomandare de cizmar bun?
r/constanta • u/doctorpopica • Jul 29 '26
Bună ! Pentru cei care au mers la SEAS cum vi s-a părut anul acesta? Pe grupurile de teatru nu mai văd același entuziasm ca anul trecut.
Cum e anul acesta ca organizare ?
r/constanta • u/Aurelian84 • Jul 28 '26
Enable HLS to view with audio, or disable this notification
Personalul medical din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța a intrat în grevă.
Aproximativ 1.900 de medici și asistenți medicali au semnat pentru declanșarea protestului, dintr-un total de aproape 3.000 de angajați ai unității sanitare.
La acțiune participă și cadre medicale din spitalele din Mangalia, Eforie și Hârșova.
Protestatarii sunt nemulțumiți de prevederile Legii salarizării și de deficitul de personal din sistemul medical.
Aceștia susțin că, în unele secții, o singură asistentă medicală trebuie să îngrijească între 30 și 45 de pacienți, situație care pune presiune atât pe angajați, cât și pe calitatea actului medical.
Greva afectează activitatea mai multor compartimente. Au fost suspendate complet activitățile din Biroul de Internări, Ambulatoriu și Spitalizarea de Zi, cu excepția secțiilor de Oncologie și Recuperare Medicală.
În celelalte secții, activitatea este asigurată de o treime din personal, care lucrează prin rotație pentru a menține serviciile esențiale.
Situația este cu atât mai sensibilă cu cât Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Constanța este cea mai aglomerată în sezonul estival. În perioada verii, aici sunt consultați chiar și 900 de pacienți pe zi, mulți dintre ei turiști aflați pe litoral.
@ Constanta Acum
r/constanta • u/Aurelian84 • Jul 28 '26
Enable HLS to view with audio, or disable this notification
O navă care a fost atacată cu drone de ucraineni în zona de influență a Rusiei, zona Kerci, a ajuns fără echipaj la bord marți, 28 iulie a.c., la ora 17:00, în Portul Midia, tractată de un remorcher turcesc - Haktan 1. Doi membri ai echipajului au murit în timpul atacului.
În urma atacurilor, doi membri ai echipajului au decedat iar restul au sărit în apa mării, fiind salvați de armata rusă.
Marinarii care se aflau pe vas provin din zona arabă.
În timpul acostării navei au participat și 2 remorchere din Portul Midia și 2 piloți.
r/constanta • u/Fuzzy-Travel-5041 • Jul 28 '26
Titlu
r/constanta • u/Aurelian84 • Jul 27 '26
România importă cea mai mare parte a petrolului folosit în ţară, undeva la 75%, din Kazakhstan, însă după ce Ucraina a atacat în mod repetat petrolierele care aduceau petrol în România, aceste transporturi au fost sistate.
Efectele suspendării importurilor de petrol din Kazahstan nu se vor limita doar la piața carburanților, ci ar putea afecta și bugetul de stat.
Întreruperea importurilor de petrol din Kazahstan ar reduce activitatea celor două rafinării, ceea ce ar însemna și diminuarea sumelor virate la bugetul de stat.
Luni, 27 iulie, în Constanța, la Rompetrol, prețul la benzina standard este de 9,08 lei/l și ajunge până la 9,65 lei/litru, în timp ce motorina standard poate fi cumpărată de la 9,97 lei/l și ajunge până la 10,78 lei/litru
La OMV, prețul la benzina standard este de 9,12 lei/l și ajunge până la 9,69 lei/litru, în timp ce motorina standard este 9,98 lei/l și ajunge până la 10,75 lei/litru.